Charlotte Garside are numai 68 de centimetri si nici 4 kilograme ca
greutate. Sunt niste dimensiuni normale pentru un nou-nascut, dar nu si
pentru o fetita de 5 ani.
Micuta sufera de nanism primar, o anomalie rara, caracterizata prin
cresterea in inaltime sub limitele normale, care afecteaza doar 1
dintr-un milion de oameni.
La nastere, Charlotte masura 25 de centimetri si avea doar 500 de
grame, parintii fiind obligati sa o imbrace doar in haine pentru papusi
pentru ca hainele normale pentru sugari ii erau prea mari.
Mama ei, Emma, a aflat doar cu o luna inainte sa o nasca ca fetita nu
s-a dezvoltat normal si a povestit pentru ziarul "Daily Mail" ca in
primele luni isi purta fetita in buzunarul din fata al treningului si o
infasa in scutece de marimea unui card de credit.
Fetita a inceput sa mearga la scoala de luna trecuta, deoarece parintii ei vor sa ii ofere, pe cat posibil, o viata normala.
"Poate ca e micuta, dar are o personalitate fantastica si vrea sa faca
toate lucrurile pe care le face un copil normal de 5 ani. E foarte
curioasa si cei de la scoala ne-au spus deja ca are abilitatile de
invatare ale unui copil de 3 ani, ceea ce este mai bine decat ne-am
asteptat. Bineinteles, am fost ingrijorata ca poate fi ranita de
ceilalti copii, dar are un ingrijitor si nu e atat de fragila pe cat ati
crede.", a spus mama ei.
Charlotte mai are doua surori, Sabrina, in varsta de 12 ani si Sophie, in varsta de 8 ani, care sunt perfect normale.
Desi micuta are un sistem imunitar slabit si chisturi pe ficat, parintii ei cred ca este o luptatoare.
"Sunt multe necunoscute, dar Charlotte are o cale de a te surprinde
cand te astepti mai putin. Nici n-am stiut daca o sa traiasca atat de
mult. N-am stiut daca o sa poata sa interactioneze cu oameni si au fost
momente in care credeam ca o sa o pierdem. Dar ea continua sa se
dezvolte si abia asteptam sa vedem ce ne va aduce anul viitor", a mai
povestit mama ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu