29.11.2011

FOTO INCREDIBL! "Mai ai 4 luni de trăit!" A ŞOCAT lumea cu o transformare HALUCINANTĂ! Cum şi cât a slăbit:

"Nimic nu este imposibil" rămâne o simplă zicală până în momentul în care vezi ce a reuşit un tânăr american la capătul a sute de ore de antrenament.
Ajuns într-o situaţie aproape dramatică, cântărind 285 de kilograme, David s-a apucat de sport, a fost ajutat şi de câteva operaţii estetice şi acum arată ca un om normal. Mai mult, după ce a reuşit ceea ce părea pur şi simplu imposibil, a devenit instructor de fitness. Pentru a scăpa
" La 26 de ani mi se mai dăduseră doar 4 luni de trăit din cauza faptului că eram obez. Eram un munte de om. M-am hotărât să-mi schimb destinul şi m-am apucat de sport. Acum sunt o persoană diferită din toate punctele de vedere ", spune David.

" La începutul antrenamentelor, David era atat de greu încât am fost nevoiţi să-l cântărim la un garaj auto, pe un cântar construit special pentru automobile şi camioane ", spune instructorul care l-a ajutat să slăbească peste 185 de kilograme.
 VEZI ÎN GALERIA FOTO IMAGINI DIN TIMPUL TRANSFORMĂRII SUFERITE DE DAVID:

Galerie FOTO! Femei care au realizat "imposibilul" cu ajutorul sportului! Transformări ireale: Galerie FOTO! Femei care au realizat "imposibilul" cu ajutorul sportului! Transformări ireale!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu