O
reclama la modelul Fiat 500, cu Jennifer Lopez in rolul principal, a
starnit o multime de discutii prin presa internationala. Se pare ca
artista nu ar fi chiar 100% sincera in imaginile respective.
Mai exact, este vorba despre cadrele filmate in Bronx, unul dintre
cele mai periculoase cartiere din New York. Desi clipul lasa sa se
inteleaga ca Jennifer chiar a condus pe strazile rau famate, persoana de
la volan este o dublura a divei.
“Partea in care ea apare este filmata in Los Angeles. Nu vad care este problema. Sunt atatea clipuri realizate in felul asta”, a declarat purtatorul de cuvant al lui Lopez.
In reclama, “Jenny from the Block” spune: “Asta
e lumea mea. Este locul care m-a inspirat si ma inspira, ma ajuta sa
raman puternica, sa gandesc repede. Pentru voi sunt simple strazi,
pentru mine reprezinta locul meu de joaca”.
Realitatea nu are insa nicio legatura cu mesajul artistei. Ea nu a pus piciorul in Bronx cand reclama s-a filmat.
“Noi am filmat in functie de programul ei. Ne-am pliat pe ce avea ea de facut”, a declarat un reprezentant Fiat.
Nu este prima data cand vedeta este acuzata de ceva similar. Si in 2002, cand a filmat videoclipul piesei "Jenny from the Block", au fost zvonuri ca o dublura ar fi realizat secventele din Bronx.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu