Peste 400 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor din
Arad, Timiș și Gorj au defilat aseară în fața Primăriei Arad, oferind un
spectacol de forțe pentru cei peste 2.000 de arădeni care au venit să
îi vadă. Printre picățele, cei prezenți au ascultat muzică populară,
cântări patriotice din diferite colțuri ale țării și au gustat din
preparatele tradiționale oferite de comercianții la căsuțele amenajate
pe platoul Palatului Administrativ.
Defilarea structurilor MAI a fost deschisă de
cadrele ISU Arad, care au fost urmate de un detaşament constituit din
personalul echipajelor SMURD și un detaşament format din cadre
aparţinând ISU Timiş, echipate în ţinuta specifică îndeplinirii
misiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. Alături de serviciile
profesioniste a defilat şi personalul serviciilor voluntare pentru
situaţii de urgenţă din oraşele Nădlac, Pecica şi Zăbrani. În coloană au
fost și colaboratorii ISU din cadrul sistemului naţional de management
al situaţiilor de urgenţă – voluntarii detaşamentului de intervenţie la
dezastre al Crucii Roşii Române, filiala Arad. Cei de la ISU Arad și-au
prezentat și tehnica de intervenţie.
Polițiștii, cu câinii din dotare
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a participat la defilare cu
aproximativ 100 de lucrători și 28 de autovehicule din dotare. Au fost
prezentate și motociclete şi autovehiculele folosite de lucrătorii
Poliţiei Rutiere în misiunile de fluidizare a traficului şi cele dotate
cu aparate radar. Prin centrul orașului au trecut și autovehiculele
Dacia Logan, care se află în dotarea Poliţiei de Ordine Publică,
autovehiculele Serviciului de Intervenţie Rapidă şi autolaboratorul
Criminalistic – special amenajat, dotat cu aparatură pentru investigarea
tehnico- ştiinţifică la locul faptei. De asemenea, la paradă au
participat şi poliţişti însoţiţi de câini de serviciu, din rasa
ciobănesc german. Este vorba de câini de urmă şi de patrulare, special
antrenaţi, care sunt de real ajutor în depistarea şi prinderea
infractorilor.
Vezi aici Galerie Foto:
Polițiștii locali, călare pe cai
Poliţia Locală Arad a participat la defilarea organizată cu ocazia
Zilei Naţionale a României cu un detaşament format din 30 de poliţişti
locali. Patru cai au fost călăriți în cadrul defilării de polițiștii
locali, aflați pentru prima dată la o defilare organizată cu prilejul
Zilei Naționale.
Seara s-a încheiat cu un spectacol folcloric susținut de ansamblul
artistic „Ciocârlia“ al Ministerului Administrației și Internelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu