Jucătorii Stelei n-au uitat momentele trăite în Piaţa Universităţii
alături de suporteri după calificarea în primăvara Europa League.
Autocarul
echipei a oprit la Universitate după victoria cu 3-1 în faţa lui AEK
Larnaca, succes care asigura prezenţa după 5 ani în primăvara europeană.
"A fost un moment foarte frumos cînd am ieşit din autocar acolo la
Piaţa Universităţii. Am sărbătorit cu toţi steliştii, n-o să uit toată viaţa acea seară", îşi aminteşte Novak Martinovici la GSP TV.
Fundaşul
Iasmin Latovlevici a rămas şi el şocat de asistenţa numeroasă care îi
aştepta la sărbătoare: "Pentru mine a fost istoric. Cînd mi-au spus
băieţii că mergem în Piaţa Universităţii, nu înţelegeam de ce ne ducem.
Nu mă aşteptam să fie atît de multă lume acolo pentru noi. Sînt şi alte
bucurii pe care le-am trăit, dar acest moment a fost unic".
"A fost drăguţ, am sărbătorit cu 4-5.000 de suporteri, am stat cu ei, am sărbătorit împreună şi sper să mai avem astfel de momente în viitor!"
Stefan Nikolici, atacant Steaua
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu