Întâistătătorul
creştinilor ortodocşi din Banat, ÎPSS Nicolae, mitropolitul Banatului,
le-a adresat acestora Pastorala de Crăciun, în care îi îndeamnă pe
oameni să fie mai buni şi mai milostivi, mai iubitori faţă de semenii
lor, iar atunci când fac binele, să-l facă în ascuns şi cu smerenie, nu
spre a fi lăudaţi de cei din jur.
'Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, ca să fiţi
fără prihană şi curaţi, fii nevinovaţi ai lui Dumnezeu, ţinând cuvântul
vieţii, ca să vă fie spre laudă în ziua lui Hristos, căci nu în deşert
am alergat, nici în deşert ne-am ostenit. Să fim buni întru olaltă şi
faţă de toţi semenii. Să ne ajutăm unii pe alţii în toate cele ale
vieţii şi să trăim ostenindu-ne în săvârşirea a tot binele. În chipul
acesta, vădindu-ne creştini şi cu fapta, nu numai cu vorba, ne vom
dovedi cu adevărat următori ai lui Hristos, încât vom putea spune cu
Apostolul: 'Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine'', îşi
povăţuieşte ÎPSS Nicolae Corneanu iubitul cler, cinul monahal şi pe
dreptcredincioşii creştini.
'Iubiţi credincioşi şi credincioase, cu sufletul înseninat de
bucurie sfântă, dăm mulţumire Părintelui ceresc că ne-a învrednicit şi
anul acesta să prăznuim în pace Naşterea Domnului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Negrăita bucurie a Crăciunului se revarsă din nou
peste noi. De vestea acestei bucurii sunt pline inimile noastre, casele
noastre, sfintele biserici şi mănăstiri, căci în ele răsună vestea cea
bună: 'Astăzi S-a născut Cel fără-nceput, cum au spus proorocii'.
'Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos; lăudaţi şi cântaţi, şi
vă bucuraţi'!
'Această veste bună o poartă acum din casă-n casă colindătorii, o
cântă-n biserici credincioşii şi o împrăştie în văzduh clopotele. Toată
suflarea creştinească se bucură, cântă şi-L preamăreşte pe Părintele
ceresc, pentru bogatele Sale daruri împărtăşite nouă prin Fiul Său.
Într-adevăr, se naşte şi acum, dar nu într-o smerită peşteră de
dobitoace, pentru ca, din cel dintâi ceas al vieţii Sale pământeşti să
ne înveţe ce sunt smerenia şi ascultarea. Acolo, trupul fraged al
Pruncului dumnezeiesc, a fost încălzit de suflarea unor fiinţe
necuvântătoare, dar şi de privirea iubitoare a Maicii Preacurate şi a
dreptului Iosif. Acolo, păstorii au fost cei ce I s-au închinat,
mirându-se foarte de minunea pe care a făcut-o Domnul, iar cetele
cereşti I-au cântat cântare nouă: 'Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire'.
Astăzi, Hristos se naşte în sufletul şi în inima noastră, dar nu ca
un prunc, ci ca un stăpân, care ne aduce dumnezeiască ocrotire, nu ca un
prunc aşteptând să fie purtat în braţe, ci ca un călăuzitor în stare să
ne poarte pe drumul bun al vieţii spre împărăţia lui Dumnezeu.
Dragi fraţi şi surori în Hristos Domnul, bucuria Crăciunului este
pentru noi bucurie adevărată, bucurie cerească, bucurie veşnică. Este
adevărată, deoarece ne este împărtăşită de însuşi Dumnezeu, care nu-şi
amăgeşte cu deşertăciuni făpturile Sale. Este cerească, fiindcă îngerii
cerului au fost primii ei vestitori pe pământ. Este veşnică, pentru că
fără margini şi fără sfârşit este iubirea Ziditorului a toate. Căldura
şi lumina ei ne învăluie pe toţi credincioşii, îi întăreşte pe cei
slabi, îi mângâie pe cei îndureraţi, îi înţelepţeşte pe cei neştiutori,
pe toţi ne îmbogăţeşte duhovniceşte, tuturor ne împărtăşeşte viaţă nouă.
Spre această viaţă nouă şi fericită a fost zidit omul cel dintâi,
deşi neascultarea de Tatăl ceresc l-a prăvălit în moarte, care este
'plata păcatului'. Povara păcatului a gârbovit pe urmaşii lui, încât
aceştia nu-şi mai puteau ridica ochii spre cer, ca să desluşească voia
lui Dumnezeu şi nici nu mai aveau puterea s-o împlinească. Viaţa lor se
târa neajutorată prin pulberea tuturor rătăcirilor şi a necazurilor
izvorâte din ele.
Dar dragostea Părintelui ceresc nu i-a părăsit, ci i-a povăţuit şi
întărit, nu i-a lăsat în întunericul păcatului, ci i-a luminat spre a
învăţa să preţuiască lumina virtuţilor. Atunci, însă, când sorocul
osândei trecătoare s-a împlinit, Părintele ceresc şi-a deschis visteria
milostivirii Sale, trimiţând în lume pe însuşi Fiul Său preaiubit, 'să
Se nască şi să crească, să ne mântuiască'.
Întruparea Lui a dus spre începutul unei vieţi noi, a adevăratei
vieţi trăite după voia lui Dumnezeu, a vieţii care-şi ia pildă de urmat
însăşi neprihănita viaţă pământească a Fiului lui Dumnezeu întrupat.
Viaţa aceasta nouă este rodul iubirii lui Dumnezeu şi a semenilor,
desfăşurându-se întru creştinească smerenie. Din iubire, L-a dat Tatăl
ceresc pe Fiul Său unul născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Prin smerenie a coborât Hristos Mântuitorul în lume, întru toate
asemenea nouă făcându-se afară de păcat.
Ca să preţuim şi să preamărim după cuviinţă izbăvitoarea faptă a
Domnului nostru Iisus Hristos, să ne gândim la ceea ce se petrece
îndeobşte printre noi oamenii. Aşa de greu şi aşa de rar lăsăm de-o
parte mândria noastră, spre a îmbia ajutor vreunul semen al nostru, care
are trebuinţă de el. Chiar şi atunci când facem aceasta, ne învăluim
fapta în haina deşartă şi urâtă a trufiei.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos 'S-a smerit pe Sine, ascultător
făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe cruce'. Sarcina pe care I-a
dat-o Tatăl, a purtat-o cu desăvârşită ascultare, de la naştere şi până
la înălţarea de pe pământ la cer. 'Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a
preaînălţat pe el şi i-a dăruit lui nume, care este mai presus de orice
nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece: al celor
cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. În acest fel să
mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru mărirea lui
Dumnezeu-Tatăl'.
Împărtăşindu-vă, cu părintească dragoste aceste gânduri şi poveţe,
împreună cu arhiereşti binecuvântări, rog pe Bunul Dumnezeu să vă
învrednicească să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, ale
Anului Nou şi ale Bobotezei în pace, cu sănătate şi cu bucurie deplină,
spre a le ajunge încă mulţi şi fericiţi ani.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi toţi. Amin. � NICOLAE,
Arhiepiscop şi Mitropolit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu