Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au dat
publicității programul de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare și
în clasa întâi. Început în data de 5 martie, acesta își va găsi
finalizarea spre sfârșitul lunii aprilie.
Pentru a eficientiza procesul de
înscriere în clasa pregătitoare și clasa întâi, Ministerul Educației a
realizat un program, împărțit pe mai multe etape. Prima etapă a început
în data de 5 martie și se va întinde până pe 16 martie. Aceasta
presupune depunerea cererilor de înscriere pentru copiii din
circumscripția școlară a unității de învățământ. „La nivelul unității
școlare și la nivel de județ, se va realiza o bază de date cu informații
privind copiii ai căror părinți solicită înscrierea, ce va conține
criterii specifice de departajare, în vederea celei de-a doua etape“, a
declarat Luminița Barcari, inspector general școlar, în cadrul
Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
La încheierea primei etape, vor fi
afișate listele cu copii înmatriculați și, de asemenea, vor fi făcute
publice locurile rămase libere la fiecare unitate de învățământ.
Totodată, unitățile de învățământ vor afișa programul de completare a
cererilor de înscriere de către părinții care au domiciliul în altă
circumscripție școlară.
Peste 300 de copii evaluați psihosomatic
Cea de-a doua etapă, programată între 20
și 27 martie, presupune completarea cererilor de către comisia din
unitatea de învățământ. „Cererea va fi completată online, în prezența
părinților, apoi este scoasă la imprimantă și semnată de către părinte.
Urmează, apoi, validarea semnăturii și înscrierea în baza de date“,
explică Luminița Barcari.
În data de 2 aprilie, se va afișa lista
copiilor din alte circumscripții școlare înscriși în conformitate cu
opțiunile părinților și, în același timp, vor fi expuse listele cu copii
din alte circumscripții care nu au fost admiși din lipsă de locuri.
Două zile mai târziu, unitățile de învățământ vor publica numărul de
copii care au fost repartizați la școala de circumscripție, numărul de
copii înscriși la altă școală, precum și numărul de locuri libere.
Spre sfârșitul lunii, asta însemnând
perioada 23-25 aprilie, părinții care au solicitat înscrierea la altă
unitate de învățământ decât cea de circumscripție și nu au fost admiși
din lipsă de locuri vor putea să se întoarcă la școala de circumscripție
pentru înscrierea copilului. În final, restul copiilor urmează să se
înscrie în zilele de 26 și 27 aprilie. „Obiectivul nostru este
cuprinderea tuturor copiilor în clasa pregătitoare și în clasa întâi, de
aceea, facem tot posibilul ca niciun copil să nu rămână pa dinafară“, a
conchis Luminița Barcari.
Până în data de 9 martie, au fost
evaluați psihosomatic 331 de copii. Dintre aceștia, 17 copii au primit
recomandare pentru înscrierea în grupa mare, 15 pentru clasa întâi, iar
cei mai mulți, în număr de 299, au primit recomandare de înscriere în
clasa pregătitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu