Citeşte povestea Alidei, fetiţa care nu poate respira dacă „Domnul Gibbs”, căţelul familie, nu este în preajmă.
O fetiţă în vârstă de trei ani din Statele Unite ale Americii, Alida,
care are nevoie să fie ajutată să respire, trăieşte normal datorită
câinelui său, Domnul Gibbs.
Alida a fost diagnosticată încă de
când avea opt luni cu o hiperproducţie a celulelor endocrine. Ea poate
respira acum şi fără un rezervor de oxigen, dar îi este foarte greu şi
oricând poate avea nevoie să fie asistată. Aşa s-a ajuns la soluţia ca
Domnul Gibbs să o însoţească permanent, deoarece rezervorul de oxigen
era prea greu pentru ea, informează Daily Mail.
Părinţii Alidei,
Aaron şi Debbie Knobloch, s-au gândit că un câine dresat să-i ajute pe
nevăzători poate fi o soluţie pentru micuţa lor. Când a apărut
oportunitatea de a achiziţiona un astfel de câine, nu au stat pe gânduri
şi s-au mutat chiar 3.200 de kilometri, până în Louisville, Georgia,
SUA.
Alida este foarte ataşată de Domnul Gibbs, despre care
spune: „Este cel mai bun câine al meu”. Împreună cu el, fetiţa se joacă,
aleargă şi chiar merge pe bicicletă. Boala sa rară a fost descoperită
pentru prima dată în 2005 şi mai sunt cunoscute doar 800 de astfel de
cazuri în lume.
Mama Alidei, asistenta medicală Debbie Knobloch, îşi doreşte ca fetiţa ei să aibă o viaţă cât mai apropiată de normalitate.
„Alida nu se plânge de boala pe care o are. Acum, mai are momente
când vrea să-şi dea jos tubul, dar noi îi spunem că nu e o idee prea
bună. Îl iubeşte pe Domnul Gibbs şi el o iubeşte pe ea. Încercăm să-i
facem viaţa mai uşoară, ea de-abia acum realizează că este diferită. Dar
pe măsură ce legătura ei cu Domnul Gibbs devine mai puternică, credem
că lucrurile vor deveni mai bune. Ca pereche, ei se descurcă foarte bine
împreună, Domnul Gibbs are rezervorul de oxigen al fetiţei pe spate,
iar Alida are lesa lui”, a spus ea.
Boala Alidei ar putea regresa
în timp. Până atunci, Alida cere mai mult „O”, aşa cum îi spune ea
rezervorului de oxigen, ori de câte ori simte nevoia. Acum, ambii
părinţi sunt implicaţi în strângerea de fonduri pentru studiul
aprofundat al bolii de care suferă Alida.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu