Polițiștii din Bacău și Iași au efectuat 11
percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor unei grupări organizate,
specializată în infracţiuni informatice.
14 persoane cu vârste între 18 și 24 de ani au fost
duse la sediul DIICOT Bacău pentru audieri după ce li s-a ridicat din
locuințe mai multe înscrisuri, calculatoare şi medii de stocare a
datelor informatice, telefoane mobile, precum şi bunuri obţinute din
activitatea infracţională.
"Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada iulie
2011- iulie 2012, pe raza municipiului Oneşti au fost puse bazele unei
grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea de
infracţiuni informatice", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Poliției Bacău.
Concret, membrii grupării falsificau paginile web ale unor
instituţii financiare din străinătate şi obţineau astfel datele de
identificare ale clienţilor acestora, precum şi date de carduri bancare.
Ulterior, datele obţinute erau valorificate prin achiziţionarea de
produse electronice, de îmbrăcăminte, bilete de avion, plata unor
servicii, precum şi transferul de pe cardurile fraudate a sumelor
disponibile prin intermediul sistemului de transfer rapid bani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu