Ieri, Andrei (6 ani), fratele mai mare al lui Ionuţ, tot spera că frăţiorul lui va veni să se joace cu el. Să meargă amândoi în parc, să alerge şi să se joace cu maşinuţele. Nu a avut parte însă de această bucurie. Ionuţ a luat-o pe alt drum. Spre Cer. Şi nu din vina lui. Ci din cauza nepăsării autorităţilor, care de mai bine de 20 de ani n-au fost în stare să ia o măsură în privinţa maidanezilor. Iar o haită de câini fără stăpân a ajuns să-l sfâşie pe micuţ, în timp ce se juca într-o zonă de lângă Parcul Tei din Capitală, la începutul acestei săptămâni. Îngeraşul familiei Anghel a fost îngropat ieri la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
“Doamne, cum a fost posibil?”, “Ce-au avut, Doamne,
câinii ăia cu acest copil nevinovat?”, “Câţi copii trebuie să mai moară
ca statul să ia măsuri?”, spuneau ieri câteva femei venite să aprindă o
lumânare la căpătâiul lui Ionuţ.
Zeci de bucureşteni s-au adunat la capela Bisericii Sf.
Gheorghe ca să asiste la slujba de înmormântare. Mulţi dintre cei
veniţi, părinţi sau bunici, nu-l cunoşteau pe micuţ, dar au vrut să-l
conducă pe ultimul drum.
Printre persoanele care au adus o coroană s-a numărat şi Ecaterina Andronescu.
“Omorâţi câinii, guvernanţilor, că, uitaţi, ne omoară ei pe
noi!”, au strigat oamenii după fostul ministrul al educaţiei. După ce a
văzut cum arăta Ionuţ în sicriu, Ecaterina Andronescu a ieşit din capelă
plângând în hohote.
A plâns mult şi Andrei, fratele mai mare. El nu s-a dezlipit de mama lui cât au stat la capelă:
“Mamaaaa... nu mă lăsa singur!”, a strigat la un moment dat băiatul speriat, când femeia s-a îndepărtat de el.
Părinţii au decis ca el să rămână în grija unor rude şi să
nu-l ducă în cimitir. Valentin şi Andreea Anghel au fost ieri împietriţi
de durere. Abia când trupul micuţului a fost scos din biserică în
sicriul alb, când i-au pus alături două maşinuţe roşii, jucăriile lui
preferate, părinţii au izbucnit în lacrimi.
“Măcar acum, după tragedia noastră să se ia măsuri. Să nu
mai fie nenorociţi alţi copii, să nu mai moară oameni din cauza
câinilor, că nouă nu ni-l mai aduce nimeni înapoi pe Ionuţ. Îngeraşul
nostru, somn uşor!”, spunea cu ochii în lacrimi bunicul băieţelului când
şi-a văzut nepotul băgat în
groapă.
Ceartă în faţa bisericii
În timp ce familia îşi plângea copilaşul, ieri, în faţa
bisericii, mai mulţi curioşi veniţi să vadă înmormântarea s-au luat la
ceartă pe tema eutanasierii maidanezilor.
“Să-i omoare. Pe toţi maidanezii. Fără referendum, că avem
legi. Să nu mai dea banii pe panseluţe, să-i dea pe eutanasiere”, striga
ieri o femeie venită la biserică cu o pancartă pe care scria un mesaje
în acest sens.
Câteva iubitoare de animale i-au răspuns: “Lăsaţi, domne,
câinii, că nu sunt toţi răi!”.... “Dar luaţi- i acasă, dacă tot îi
iubiţi”, le-au strigat câteva bătrâne dintr-o altă parte. S-au potolit
abia după ce au auzit clopotele bisericii.
Miting în centrul Capitalei
Astăzi, de la ora 19.30, e programat un miting în Piaţa
Romană. “Nu mai vrem copii mutilaţi şi ucişi de câinii fără stăpân! Nu
mai vrem să fim terorizaţi de câinii maidanezi! Băieţelul de 4 ani nu e
primul copil ucis. Mâine, copilul oricăruia dintre noi se poate afla în
pericol!”, sunt mesajele postate pe Facebook prin care Asociaţia Pro
civilizaţie 21 cheamă lumea la protest.
Fratele lui Ionuţ trebuie să meargă la psiholog
“Fără îndoială că fratele supravieţuitor are nevoie de
consiliere psihologică, la fel ca întreaga familie, care este profund
afectată de tragedia prin care trece. Copilul, cu atât mai mult cu cât a
fost martor la incident şi pentru că e la vârsta la care poate să
discearnă între bine şi rău, poate să resimtă un sentiment apăsător de
culpabilitate că nu şi-a ajutat frăţiorul. Dacă nu face consiliere
psihologică va suferi un dezechilibru autoperceptiv major, care poate
deriva într-o obsesie nevrotică, iar la vârstă adultă poate dezvolta o
personalitate de tip psihotic”, ne-a explicat psihologul Hanibal
Dumitraşcu. (Alexandra Ariciu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu