Totul se pare că a început la restaurantul "La Iordache",
din Str. Covaci nr. 3, iar naşul lor, adica cel care le-a dat numele de
mici, a fost umoristul N.T. Orăşanu...
Povestea se petrece la sfârşit de secol al
XIX-lea - primele decenii ale secolului al XX-lea, la restaurantul
Iordache, supranumit "La o idee", de pe strada Covaci nr. 3, aflată în
centrul istoric al Capitalei.
Într-o seară
Şi-a căpatat faima din ziua în care poetul şi gazetarul N.T.
Orăşanu, într-un moment de inspiraţie umoristo-gastronomică, a alcătuit
un meniu original, botezând umoristic preparate, bauturi etc. Aici, La
Iordache, ar fi început istoria mititeilor. Într-una din seri, când
consumul a întrecut limita, se terminase rezerva de maţe pentru cârnaţi –
iar mucalitul ziarist îi numea patricieni.
Astfel, patronului Iordache i-ar fi venit inspiraţia să
frigă "patricienii" pe grătar fără înveliş, dar într-o formă mai mică.
La tocătură Iordache a mai adăugat câteva condimente: chimen, cimbru,
piper, bicarbonat şi salpetru. Din acea seară aceasta a devenit
specialitatea casei, primind denumirea de "mici", "botezătorul" lor
fiind Orăşanu. Mulţi spun că aceasta este „doar o legendă urbană, care
poate funcţiona ca idee de marketing”.
Marketing şi rebrenduire
Ca un fapt inedit, la nivelul comunităţii academice
specializate în studierea culturii culinare româneşti “micului” îi sînt
aduse următoarele reproşuri:
nu este un produs al bucătăriei tradiţionale – nu este asociat cu nicio sărbătoare religioasă sau tradiţie populară; nu este un produs al bucătăriei rurale – nu face parte din menu-ul obişnuit al niciunei regiuni folclorice; nu este un produs “istoric” – este considerat un produs tânăr al cărui consum este atestat abia în istoria recentă a României (cea mai veche reţetă este indicată la 1902).
nu este un produs al bucătăriei tradiţionale – nu este asociat cu nicio sărbătoare religioasă sau tradiţie populară; nu este un produs al bucătăriei rurale – nu face parte din menu-ul obişnuit al niciunei regiuni folclorice; nu este un produs “istoric” – este considerat un produs tânăr al cărui consum este atestat abia în istoria recentă a României (cea mai veche reţetă este indicată la 1902).
Poate părea incredibil, dar micul românilor constituie de
multă vreme subiect de controverse. Printre altele, unii dintre
specialiştii în domeniu subliniază că cel mai probabil, micul românesc a
fost o rebrenduire a kebabului “lung” adus de otomani pentru a se
integra perfect în noua România care îşi cîştigase independenţa la 1877.
