Se afișează postările cu eticheta Minune de Paşti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Minune de Paşti. Afișați toate postările

15.04.2014

O minune de Paşti. Inima unei fetiţe sărace, "reparată" gratuit în România :

O fetiţă în vârstă de doi ani, născută cu o gravă malformaţie cardiacă, a fost salvată, fără a fi nevoie de o operaţie pe cord deschis, de o echipă de medici români şi greci. Reuşita medicală a fost un adevărat cadou de Paşti pentru micuţă şi familia ei.

Rebeca, o fetiţă care luna viitoare va împlini doi ani, s-a născut cu o "gaură" de 10 milimetri între pereţii cordului. Orificiul din peretele care separă atriile (inima umană este formată din 4 încăperi, 2 atrii şi 2 ventricule) o împiedicau pe micuţă să ducă o viaţă normală.

"Din cauza bolii, plămânii ei sunt inundaţi de sânge, pleacă mai mult sânge din inimă către plămâni", explică mama Rebecăi, Ramona Tătulea, într-un dialog cu reporterii TVR.

Malformaţia apare o dată la 5.000 de naşteri, iar cei afectaţi răcesc foarte des, obosesc extrem de repede şi sunt dispuşi la insuficienţă cardiacă şi embolii.

Rebeca vine dintr-o familie foartă săracă din Valu lui Traian, judeţul Constanţa. Imediat după ce au aflat de boala fetiţei, părinţii au reuşit însă să deschidă un site umanitar, în care au descris problemele fetiţie şi cereau ajutor pentru a strânge suma de 20.000 de euro, costul operaţiei într-un spital din Germania.