19.12.2011

Cum se va comporta Steaua fără Brandan în primul 11?

Cum se va comporta Steaua fără Brandan în primul 11? E primul meci pe care argentinianul în vîrstă de 28 de ani e nevoit să îl rateze. Brandan a plecat în Argentina ca să asiste la naşterea celui de-al doilea său copil

Locul lui Pablo Brandan în primul 11 aliniat de Ilie Stan va fi luat de Eric Bicfalvi, care va avea o responsabilitate imensă, avînd în vedere că argentinianul este cel mai bun pasator din acest sezon al Stelei. Şase pase de gol a dat Pablo Brandan în 17 meciuri consecutive, în timp ce Bicfalvi nu se poate lăuda cu nicio astfel de reuşită.



Brandan nu este singura piesă grea care lipseşte din angrenajul Stelei. Staff-ul stelist a decis să-l menajeze şi pe Andrei Prepeliţă în ultimul meci al anului. Tehnicianul roş-albaştrilor, Ilie Stan, a luat această decizie pentru a-l proteja de o posibilă recidivă la probleme musculare care l-au chinuit în acest sezon.

Cu o victorie astăzi, Steaua poate încheia prima parte a campionatului pe locul 4, dacă Vasluiul se împiedică acasă cu Rapid.

Steaua - Voinţa Sibiu
Astăzi, ora 20:30, în direct pe Antena 1 şi GSP TV
Steaua: 12. Tătăruşanu - 3. Emeghara, 18. Martinovici, 4. Iliev, 14. Latovlevici - 26. Bicfalvi, 55. Bourceanu, 10. Cr. Tănase - 77. Tatu, 90. Nikolici, 9. M. Costea
Rezerve: 1. Stanca, 7. Fl. Costea, 19. V. Lupu, 27. I. Năstăsie, 28. I. Roşu, 30. T. Bălan, 35. Puşkaş

Voinţa Sibiu: 82. Miron - 16. Sg. Bar, 23. Cr. Apostol, 3. N. Grigore II - 19. Maghici, 25. Dîlbea, 5. Beza, 17. Fl. Tătar - 18. Nicola, 99. Lukanovici, 7. I. Popa
Rezerve: 1. Dănălache, 2. C. Lungu, 4. Antohi, 6. Forika, 8. Buican, 10. Neguţ, 15. Tînc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu