Laboratorul de Cercetari Navale din Statele
Unite (NRL) tocmai a gasit o cale de a reduce dependenta de derivati
din petrol, transformand apa de mare in combustibil.
Cercetatorii de la NRL au anuntat o descoperire tehnologica
importanta, spunand ca pot transforma apa de mare in dioxid de carbon si
hidrogen. Prin inlaturarea cu succes a unor obstacole chimice, oamenii
de stiinta pot urma o alta serie de procedee chimice, pentru a crea
combustibil bazat pe apa de mare, relateaza The Washington Times.
"Trebuie sa indeplineasca specificatiile militare pentru a putea fi pus in rezervor", a spus Heather Willauer,
cercetator chimist la NRL, in cadrul unei conferinte anuale pe teme de
aparare navala si spatiala care se desfasoara la Washington.
"Inca nu am ajuns la stadiul descrierii detaliate, dar suntem in
regiunea hidrocarburilor si nu ar trebui sa fie foarte complicat sa
indeplinim aceasta etapa", a mai spus Heather Willauer.
Procesul de transformare a apei de mare in combustibil implica un
consum foarte mare de energie, dar cercetatorii spun ca in urmatorul
deceniu procedeul poate deveni mult mai eficient.
Chiar daca nivelul costurilor este ridicat, NRL vede beneficii in aceasta descoperire. "Ideea
este ca din punct de vedere logistic n-o sa mai fim dependenti de
combustibilul furnizat de fosile. Poti sa faci combustibil unde si cand
ai nevoie", a mai spus dr. Willauer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu