"Păştenii", "Prăgşorul", "Statul la vase", "Pomeana copiilor",
"Fugăritul mirelui" sunt obiceiuri de Paşte păstrate în Alba. Cea mai
veche tradiţie este "Statul la vase", care presupune ca tinerii
căsătoriţi în ultimul an să se îmbrace în haine de nuntă şi să stea la
mese în curtea bisericii, unde primesc în dar vase
Unul dintre obiceiurile mai noi din judeţul Alba se păstrează de aproape
70 de ani la Vinerea, localitate aparţinătoare oraşului Cugir.
Denumit "Păştenii", obiceiul a fost iniţiat de unul dintre foştii preoţi
ai satului şi presupune ca toată cheltuiala pentru pregătirea Paştelui
să fie suportată de localnicii care au împlinit sau împlinesc în anul
respectiv vârsta de 60 de ani.
Preotul ortodox din Vinerea, Mircea Moşneag, povesteşte că localnicii în
vârstă de 60 de ani sunt numiţi "păşteni" şi oferă vinul, cumpără
lumânări, pâine, iar toate acestea sunt duse la casa unuia dintre
păşteni. În Joia Mare, este organizată o procesiune religioasă la care
participă sătenii îmbrăcaţi în costume populare şi preotul, care merg la
casa păşteanului, unde se oficiază o slujbă şi se iau pâinea, vinul şi
lumânările, sunt puse în desagi şi duse la biserică pentru fi folosite
la slujba de Înviere. Localnicii din Vinerea spun că obiceiul a devenit
nelipsit şi în fiecare an "păştenii" se întrec care să organizeze mai
bine "Paştile".
În schimb, unul dintre cele mai vechi obiceiuri, atestat etnografic în
jurul anului 1750, se păstrează în zona Munţilor Apuseni, în localitatea
Bistra, cea mai mare comună, ca întindere, din Europa.
Obiceiul, denumit "Toaca Paştilor" sau "Prăgşorul", începea din Joia
Mare, când feciorii satului mergeau în pădure, căutau un lemn de paltin
cu rezonanţă şi făceau o toacă, pe care mai apoi o atârnau în curtea
bisericii din localitate.
Bătrânii din Bistra povestesc că acum
obiceiul s-a modificat puţin, astfel încât toaca este adusă din turla
bisericii şi atârnată de un par, urmând ca apoi să fie bătută şi păzită
de 12 tineri necăsătoriţi, numiţi "crai".