Se afișează postările cu eticheta înnoirea hainelor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta înnoirea hainelor. Afișați toate postările

15.04.2014

TRADIŢII DE PAŞTE: de la mâncăruri tradiţionale, la înnoirea hainelor :

Sărbătoarea Paştelui este marcată de obiceiuri străvechi ce ţin de credinţa unei curăţiri şi înnoiri interioare, manifestată prin primenirea casei şi înnoirea hainelor, alături de alte tradiţii, printre care şi forme de curtare, cum ar fi stropitul fetelor.
Pentru români, pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De "curăţenia de Paşte" orice gospodină trebuie să se achite în timp util şi să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sărbătoare.
Preparatele de Paşti care în general nu lipsesc de pe masă sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la Biserică are loc Prohodul.
La ţară, românii aleg ouă proaspete de găină şi raţă prin scufundarea lor în apă (ouăle proaspete cad la fund, cele vechi se ridică la suprafaţă) şi pregătesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi "condeie" au fost lumânarea - cu al cărui capăt încins la foc se desenau pe ou anumite semne - şi pana de gâscă. Oamenii topesc ceara de albine în care se adaugă puţin cărbune pisat, încondeiază ouăle cu motivele dorite şi le pun apoi în vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai puţin legate de încondeierea cu ceară: ouă pictate, decorate în relief, încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu mărgele.