Dacă fotbaliştii care au eliminat-o pe Atletico în 1990 recunosc că au
avut noroc, mai ales în meciul retur, antrenorul lui Poli din 2009, Ioan
Ovidiu Sabău, este de părere că şansa a jucat un rol neînsemnat în
"dubla" cu echipa lui Mircea Lucescu.
"Le-am spus înainte de meci că ne pot trata superficial. Cu siguranţă ei
se gândeau: «Cine-i Timişoara?», iar noi puteam să-i batem doar cu o
disciplină extraordinară. Le-am spus că trebuie să alergăm foarte mult
şi să le anihilăm punctele forte. Nu cred că a contat atât de mult
şansa, eu nu am crezut niciodată în noroc. Munca şi disciplina au fost
hotărâtoare", a declarat Ovidiu Sabău.
Gigel Bucur a marcat de două ori la Doneţk, unde scorul a fost 2-2, iar Poli s-a calificat după un 0-0 la Timişoara. Alb-violeţii au ajuns la un pas de grupele Ligii Campionilor, dar au fost eliminaţi în play-off de VfB Stuttgart (0-2 la Timişoara şi 0-0 în Germania).
"Banii se duc, dar aţi intrat în istorie"
După meciul tur, Mircea Lucescu era convins că o va bate clar pe Poli la Timişoara. "Am discutat cu nea Mircea la hotel, după meciul de la Doneţk. Mi-a spus: <Felicitări, ai pregătit echipa aşa cum trebuia, dar la Timişoara o să vă dăm multe>! Eu i-am zis că o vedem, că o să fie care pe care. Iar în retur, nu se poate spune că ne-au dominat", îşi aminteşte Sabău. După obţinerea calificării, tehnicianul de atunci al lui Poli le-a spus fotbaliştilor că performanţa realizată pe teren era mult mai importantă decât recompensa financiară. "Le-am spus jucătorilor: «Poate voi nu realizaţi, dar aţi intrat în istorie. Banii se duc, dar performanţa asta va rămâne!»", spune Sabău.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu