Importatorii de flori profita la maximum de pe urma Valentine’s Day
si maresc preturile cu peste 25%, spunand ca asa cresc la Bursa de flori
din Amsterdam, potrivit reprezentantilor florifrumoase.ro.
Daca florariile se aliniaza acestui trend, vor pierde din
clienti, potrivit lui Gabriel Caloian, directorul florifrumoase.ro.
„Prefer sa vand buchetele la aceleasi preturi din timpul anului, chiar
daca rata profitului va fi mai mica. Cumparatorii observa acest lucru si
astfel ii fidelizam. Nu mi se pare normal sa maresti preturile atunci
cand cresc vanzarile”, a declarat acesta.
Reprezentantii
Floridelux.ro au confirmat pentru DailyBusiness.ro faptul ca multi
importatori au marit preturile in aceasta perioada cu diverse procente.
Desi este importator direct de flori, compania isi mentine politica de
preturi de anul trecut.
14 februarie aduce florariilor vanzari cu peste 300% mai mari fata de o alta zi din an.
Florariile
online au primit deja foarte multe comenzi. „De doua saptamani primim
zilnic comenzi pentru data de 14 februarie. Foarte multi barabati ne cer
ca buchetele sau aranjamentele sa ajunga dimineata la destinatie,
sa-si surprinda iubitele de la prima ora a zilei”, a mentionat Gabriel
Caloian.
Floridelux.ro estimeaza ca vanzarile online de flori
pentru Valentine’s Day se vor ridica la 60.000 de euro, in crestere cu
50% comparativ cu 2011. Compania estimeaza vanzari de aproximativ 9.000
de euro pentru aceasta perioada, duble fata de cele realizate anul
trecut cu ocazia Zilei Indragostitilor.
Vanzarile la nivelul
principalilor jucatori din piata pe segmentul florariilor online
apreciez ca vor depasi 60.000 de euro in aceasta perioada, in conditiile
in care Valentine’s Day este sarbatorit in mijlocul saptamanii”, a
declarat Marius Dosinescu, Business Development Manager in cadrul
grupului floridelux.ro.
Pentru acest an, Dosinescu apreciaza o
crestere a competitivitatii pe piata florariilor, atat online, cat si
offline, pe masura ce separarea dintre aceste doua piete a inceput sa
dispara incepand cu 2011, dar si a cresterii nivelului de incredere
generale in cumparaturile pe Internet.
„Din 2011, datorita
cresterii increderii generale in mediul online si a educarii clientilor,
florariile online si cele offline au intrat in competitie directa pe
piata, iar la ora actuala au aproximativ 60% piata comuna. Astfel,
pentru anul acesta, estimez ca piata florariilor online va depasi
nivelul de 3 milioane de euro”, a incheiat Dosinescu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu