O fetiţă de cinci ani a fost salvată de sub dărmăturile casei în care
se afla, care a fost distrusă de o avalanşă, în urma căreia părinţii
săi şi cel puţin alte şapte rude dintr-un sat izolat din Kosovo şi-au
pierdut viaţa, scrie Daily Mail.
Echipajele de salvare au reuşit să o scoată pe Asmira Reka de sub
dărâmăturile casei duminică dimineaţa, la 10 ore după ce a avut loc
avalanşa. Oamenii i-au auzit vocea şi au săpat 10 metri în zăpadă pentru
a ajunge la ea. Fetiţa a fost înfăşurată în pături şi dusă de urgenţă
la spital.
Şapte case
din satul Restelica, care se află la graniţa dintre Kosovo, Macedonia
şi Albania, au fost distruse de avalanşă. Corpurile neînsufleţine a nouă
oameni, printre care şi rude ale Asmirei Reka, au fost recuperate şi o
singură persoană este dată dispărută.

"Este cea mai mare tragedie care a lovit această zonă până acum. Doi
fraţi cu tot cu soţiile şi copiii lor au fost omorâţi", spune un oficial
local, Behar Ramadani. Asmira se află în spital într-o localitate învecinată, unde este îngrijită de medici.
Echipele de salvare au reuşit să scoată de sub nămeţi cadavrele a doi
părinţi împreună trupul neînsufleţit al fiului lor în vârstă de 17 ani
şi corpurile a altor şase oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu