09.02.2012

Stan merge în inspecţie pe Naţional Arena! "Dacă olandezii ne luau la mişto, nu mai ţineau trei oameni după noi" Ultimele detalii despre accidentaţi şi unde se vor antrena steliştii :

Steaua  a revenit în ţară, iar pentru Ilie Stan au început grijile. Steliştii vor avea de tras cu noile ninsori care se anunţă. Narcis Răducan spune că antrenorul vrea să vadă cum stau lucrurile pe Naţional Arena. În plus, steliştii încă nu au hotărât unde se vor antrena până la ora meciului cu Twente.

 "Vom avea un teren în stare bună la Mogoşoaia. Ne putem antrena în condiţii bune. Aveam şi varianta terenului sintectic, dar stafful nostru nu agrează acest lucru. Cea mai bună variantă este Mogoşoaia sau Buftea. Important ca până la meciul cu Twente să avem unde ne antrena. Important e să ne îndeplinim obiectivul. Mâine vom merge pe Naţional Arena, am vorbit cu Ilie Stan. Terenul este protejat, nu vom putea să ne antrenăm acolo. Dar la ora jocului va fi bun. La cum se prezintă acum lucrurile, vom avea un antrenament pe zi şi băieţii vor pleca acasă. Deocamdată nu vom face decât un singur antrenament pe zi" , a declarat Narcis Răducan la Sport.ro

Olandezii au spus că mai degrabă se tem de frigul din România decât de Steaua! Narcis: "Atunci de ce au trimis spioni după noi?"

"Dacă olandezii ne luau la mişto nu mai ţineau trei oameni în cantonament cu noi atâta timp în Turcia. Ei cunosc foarte bine fotbalul românesc şi nu cred că e o provocare. Probabil este o declaraţie răutăcioasă. Poate a fost doar nuanţată puţin", a mai spus Narcis

Situaţia accidentaţilor

 "Năstăsie se poate recupera, Latovlevici este la limită, iar Nikolic are o contuzie foarte puternică şi va necesita câteva zile de îngrijire. Dar nu ar fi o problemă aşa de gravă. Chipciu iese din discuţie" , a mai spus directorul sportiv al Stelei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu