Pentru Matt Grevers, nu medalia de aur a fost trofeul cel mai preţios
obţinut la finalul competiţiei. Ci faptul că iubita sa, Annie Chandler,
i-a acceptat cererea în căsătorie.
Matt, deţinător a două medalii olimpice de aur cucerite în
2008, a concurat zilele trecute în cadrul Missouri Grand Prix. El a
terminat primul proba de 100 de metri spate, spre bucuria partenerei
sale, care este la rându-i componentă a echipei naţionale a Statelor
Unite.
După ce ocupanţii celorlalte două poziţii au coborât de pe podium,
Annie a venit să-şi felicite iubitul. Însă acesta s-a aşezat în genunchi
în faţa fetei şi a cerut-o de soţie. Complice a fost fratele lui Matt,
Andy, care i-a strecurat acestuia cutiuţa în care se afla un inel cu
diamante.
Annie a declarat că nu se aştepta la gestul pe care urma să-l facă
iubitul ei, şi nici măcar faptul că a fost rugată să înmâneze trofeele
nu i-a dat nimic de bănuit. Tânăra a început să bănuiască faptul că i se
pregăteşte ceva atunci când Matt a chemat-o lângă el pe podium.
"Când s-a aşezat în genunchi şi am văzut cutiuţa neagră din mâna
lui, am ştiut ce va urma. Atunci mi s-au tăiat picioarele şi aproape
m-am prăbuşit", a spus Annie, citată de Associated Press.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu