Gina Patrichi a fost considerată una dintre cele mai mari actriţe de
teatru ale României. Aproape pe nesimţite, la 18 martie, se împlinesc
deja 18 ani de la moartea ei, marea artistă fiind răpusă de cancer la
vârsta de doar 58 de ani.
Gina Patrichi s-a născut la 8 martie 1936, în Bucureşti,
pregătindu-se, conform dorinţei părinţilor, pentru a devein chmistă. Dar
fascinată de lumea teatrului, a ajuns să fie primită ca studentă la
IATC deşi avea doar 16 ani şi nu-şi terminase studiile liceale. Ironia
soartei a făcut ca după trei ani de studii să fie exmatriculată din
facultate, din motive disciplinare. A reuşit însă să se angajeze la
nou-înfiinţatul teatru din Galaţi, unde a activate ca actriţă vreme de
opt ani.
În 1964 este invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra
din Bucureşti, unde va cunoaşte gloria artistică şi va da viaţă marilor
ei roluri, din piese precum: ”Azilul de noapte”,”D’ale carnavalului”,
”Hamlet”, ”Elisabeta I”, ”Antoniu şi Cleopatra”, ”Dimineaţă pierdută”
sau ”Hedda Gabler”. Se remarcă, de asemenea, prin prestaţia în filme ca:
”Pădurea spânzuraţilor”, ”Felix şi Otilia”, ”Dincolo de nisipuri”,
”Trecătoarele iubiri”, ”Moromeţii”.
A jucat şi în peste 150 de piese puse în undă de teatrul radiofonic. A
fost căsătorită vreme de aproape trei decenii şi jumătate cu avocatul
Victor Anagnoste, având o fiică, Oana Miruna, născută în 1966. Gina
Patrichi s-a stins din viaţă la 18 martie 1994, la vârsta de doar 58 de
ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu