Liviu Vârciu va prezenta la Kanal D “Roata Norocului”, un show de
anvergură care le va oferi românilor ocazia să câştige premii importante
prin perspicacitate şi inteligenţă dar şi ajutorul norocului.
De la sfârşitul lunii mai, “Roata Norocului” se învârte numai la
Kanal D! Câştiguri substanţiale, în bani şi produse, divertisment,
tensiune, umor şi nu în ultimul rând, un prezentator charismatic sunt
ingredientele de bază ale acestei emisiuni prin care Kanal D îşi propune
să descreţească frunţile românilor şi să umple buzunarele celor care au
curajul să îşi încerce şansa. Concurenţii vor putea câştiga la Roata
Norocului de la electrocasnice, gadgeturi, bax-uri de bere, kilograme de
ciocolată, piese de mobilier, produse cosmetice, jucării, până la
maşini şi combustibil în cantităţi impresionante.
“Kanal D nu inventează roata dar reinventează “Roata Norocului”. “
Roata Norocului” este un concurs în care, pentru a câştiga, românii nu
trebuie sa fie talentati sau culti, ci trebuie să aibă măcar un dram de
noroc. E un concurs pentru toată lumea! Sunt foarte bucuros că am
intrat în echipa Kanal D, sunt convins că ne vom distra pe cinste
alături de telespectatori şi că vom face un show de pomină, cu foarte
multe premii, cu glume, fete frumoase, muzică bună şi noroc din belşug!
Dacă eşti norocos şi ai şi un dram de perspicacitate, ai toate şansele
să câştigi la ”, a declarat Liviu Varciu, prezentatorul show-ului.
Emisiunea “Roata norocului”, produsă în România de Zucchero Media, se
va difuza în fiecare zi, de miercuri până vineri, de la orele 20.00.
“Roata Norocului” (“Wheel of Fortune”) este un format original american,
creat de Merv Griffin, şi a avut premiera în SUA în 1975.
“Roata Norocului” este cel mai longeviv concurs TV din istoria
televiziunii americane (29 de sezoane / 5655 ediţii), a câştigat până
acum 5 premii Emmy şi, în prezent, este produs în SUA de Sony Pictures
Television şi distribuit de CBS Television Distribution.
Despre mecanismul jocului
Trei concurenti isi pun la bataie norocul, dar si abilitatea de a
ghici insiruirile de litere care formeaza cuvinte. Roata Norocului este
segmentata in 24 de spatii, fiecare dintre acestea reprezentand sume in
numerar/puncte, diferite premii si alte elemente strategice (“Pedepse”,
“Stai o tura”, “Faliment”). Jocul se bazeaza pe rezolvarea puzzle-urilor
de cuvinte, fiecare spatiu gol reprezentand o litera.
Cei trei concurenti invart pe rand Roata, incercand sa nimereasca o
valoare in bani/puncte pentru ca apoi sa ghiceasca consoanele din
puzzle. Cu cat numarul consoanelor ghicite este mai mare, cu atat creste
si jackpotul concurentului. In momentul in care concurentul ghiceste o
consoana din puzzle, acesta are dreptul sa mai invarta Roata, in caz
contrar cedeaza randul concurentului urmator. Concurentii pot castiga
bani, puncte, dar exista si riscul ca acestia sa se opreasca la porunci
precum “Stai o tura”, ceea ce e de preferat in locul “Faliment-ului”.
Pentru a putea pastra banii/punctele sau premiile accumulate de-a lungul
unei runde, concurentii trebuie sa solutioneze puzzle-ul de cuvinte
corespunzator fiecarei runde.
Pe parcursul desfasurarii jocului, atunci cand considera necesar,
fiecare concurent poate cumpara vocale, daca a acumulat suma minima
cumpararii acestora.
Pe langa castigurile in bani/ puncte si pedepsele mentionate mai sus,
Roata are si spatii precum “Free Play (Tura libera de sanctiuni)”,
“Wild Card” (Concurentul poate spune inca o consoana, chiar daca nu e
randul lui) si “Gift Tag” (Credit in bani sau puncte).
Fiecare editie a concursului Roata Norocului are minim 4 runde si
incepe cu doua puzzle-uri de noroc prin care se stabileste ordinea
concurentilor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu