Elena Gheorghe a primit titlul “Cea mai bună solistă” în anul 2011, în cadrul Premiilor Revistei Actualitatea Muzicală.
Joi, 5 aprilie 2012, Aula Palatului Cantacuzino a găzduit Gala premiilor revistei Actualitatea Muzicală, iar Elena Gheorghe s-a numărat printre marii câştigători.
“Mă simt mai mult decât onorată numai să fiu în preajma oamenilor de
valoare din muzica românească, darămite să mai şi câştig premiul
“Solista anului 2011”. Această distincţie mă face să plutesc de
fericire. Mulţumesc tuturor celor care cred în mine!”, a declarat Elena
Gheorghe.
Cele mai valoroase personalităţi din zona muzicală, cât şi cele mai
importante proiecte ale anului 2011 au fost premiate joia trecută, iar
Elena Gheorghe a fost singura artistă dance-pop premiată în cadrul
acestei festivităţi.
Cântăreaţa a lansat la sfârşitul anului trecut hitul Your Captain
Tonight, iar acum se pregăteşte pentru lansarea videoclipului ce va
însoţi acest single.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu