Meciul Froch-Bute, programat pe 26 mai, la Nottingham, s-ar putea amîna din cauza unei infecţii apărute la piciorul drept al românului. O decizie se va lua miercuri.
Siteul boxinginsider.com a anunţat ieri că Lucian Bute, campionul mondial IBF, ar putea să-şi amîne meciul din 26 mai, de la Nottingham, cu Carl Froch, din cauza unei infecţii apărute la picior.
Rudel Obreja,
preşedintele FRB, a declarat iniţial că Bute a avut doar o bătătură
făcută de nişte pantofi de sport noi şi că meciul cu englezul Froch,
rămîne în picioare fără vreo emoţie. "Lucian a suferit o banală
bătătură, cauzată de faptul că şi-a schimbat ghetele de joc cu unele
noi. A fost la medic în mod preventiv şi s-a tratat cu tinctură", a spus
Obreja.
La puţin timp însă după prima declaraţie, Obreja a adus noi amănunte,
recunoscînd că meciul de titlu mondial ar putea fi amînat. "Lucian se
află sub tratament cu antibiotice. A fost la doctor. Nu este nici bine,
dar nici rău, însă ultima decizie în privinţa disputării meciului la
data programată iniţial se va lua miercuri. În cazul în care avizul
medicilor va fi negativ, fiind o chestiune medicală, meciul se poate
amîna între două şi patru săptămâni", a subliniat Obreja.
Lucian Bute se află în Florida,
unde se antrenează pentru meciul cu Froch. Pe 10 mai trebuie să plece
înspre Montreal, unde va sta doua zile pentru o conferinţă de presă şi
un antrenament deschis publicului. Boxerul român va ajunge la Londra pe
12 mai, unde va rămîne o săptămînă, după care se va muta la Nottingham.
Toate acestea însă dacă meciul nu va fi amînat.
7 kilograme în plus
Înaintea meciului cu Froch, Bute mai are de slăbit 7 kilograme pentru a se încadra în categoria supermijlocie, conform realitatea.net. Acum pugilistul are 83 de kilograme şi, pînă pe 25 mai, ziua cîntarului oficial, trebuie să ajungă la 76,2 kilograme. Bute spune însă că va slăbi 5 kilograme în săptămîna dinaintea meciului de la Nottingham.
Înaintea meciului cu Froch, Bute mai are de slăbit 7 kilograme pentru a se încadra în categoria supermijlocie, conform realitatea.net. Acum pugilistul are 83 de kilograme şi, pînă pe 25 mai, ziua cîntarului oficial, trebuie să ajungă la 76,2 kilograme. Bute spune însă că va slăbi 5 kilograme în săptămîna dinaintea meciului de la Nottingham.
Carl Froch, scrisoare către fani
Adversarul lui Bute, Carl Froch, a scris pentru thisisnottingham.co.uk o scrisoare-editorial dedicată fanilor săi.
Adversarul lui Bute, Carl Froch, a scris pentru thisisnottingham.co.uk o scrisoare-editorial dedicată fanilor săi.
"Pe 26 mai va veni în oraş campionul IBF, neînvinsul Lucian Bute,
care va încerca să-şi consolideze împotriva mea reputaţia de a fi unul
dintre cei mai buni luptători de pe planetă. Se pare că acest canadian
mare şi bătăuş s-a antrenat la Miami ascultînd înregistrări ale galeriei
lui Nottingham Forest pentru a se obişnui cu publicul din acest oraş,
care ştie să sprijine şi boxul. Dar am mai învins un canadian mare şi
bătăuş cu un palmares curat în persoana lui Jean Pascal, pe care l-am
bătut în 2008. Era şi el dur şi foarte puternic, dar l-am învins", scrie
Froch.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu