Fosta soţie a lui Pepe este aşteptată miercuri la Poliţie. Vedeta este
acuzată de distrugere, dar şi de furtul unor obiecte din casa în care
au locuit împreună.
„Oana Zăvoranu e chemată cam de un an la Poliţie. Poate
mâine va înţelege că e obligată să respecte legea, pentru fapte pe care
le-a comis", a declarat Cătălin Dancu, avocatul lui Pepe. „Fata
asta are nişte probleme de a deturna tot ce o acuză. Are un aer de
virginitate, oricine e vinovat, numai ea nu. Nu e o fată proastă, e
deşteaptă. Dar acest dosar îi crează un prejudiciu de imagine. Un act al
autorităţii care te inculpă e o problemă şi ea va avea probleme", a spus acesta.

„Zilierii
care au fost aduşi de ea şi de Anamaria Prodan pentru a distruge casa
nu au venit acolo de capul lor. Problema Oanei Zăvoranu e că
asiguratorii au trecut în invenatar toate bunurile din casă. Ancheta
făcută de ofiţerii de Poliţie a dus la realizarea acestui dosar. Dacă nu
avea nimic pe conştiinţă, ar fi venit când a fost citată. A fost o
singură dată prezentă, apoi a fost imposibil să mai apară. Declaraţiile
sunt împotriva ei. Noi le-am cheamat în instanţă pe amândouă pentru
distrugere - şi pe ea, şi pe Anamaria Prodan", a precizat Cătălin Dancu.
„Ea,
când vrea, confundă lucrurile. Va încerca să tergiverseze, dar până la
urmă o paşte începerea urmăririi penale. Aştept să-şi ia avocatul de
mână şi să vină la Poliţie. E o strategie pe care o aplică, şi din
păcate e legală. Dar am definitivat un interogatoriu pe care l-am
pregătit personal. Nu am cunoscut-o personal, dar o voi cunoaşte în
instanţă. Nu mă interesează Oana Zăvoranu. Am venit să îi atrag atenţia
că se joacă cu focul. Nota de plată va veni la sfârşit. Nu mai e mult
până departe. Va începe un proces penal împotriva ei", a concluzionat avocatul lui Pepe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu