De Ziua Regalității, Mihai I al României
primește o limuzină BMW Seria 7 de la Automobile Bavaria Group. Compania
este furnizor oficial al Casei Regale.
BMW-ul 730d dispune de un motor de 3 litri, diesel, care
dezvoltă 245 de cai putere. Limuzina consumă în medie 6,8 litri la
fiecare 100 de kilometri, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 178
de grame pe kilometru. Prețul de catalog al acestui model, fără dotări
opționale, este de 79.484 euro. Varianta 730Ld costă cu circa 2.000 de
euro mai mult.
În trecut, familia regală a folosit un BMW 760Li. Atât prețul cât și
emisiile de CO2 ale acestui model erau duble față de 730d. Decizia de a
schimba motorizarea prezentă pe autoturismul anterior a fost luată din
dorința Casei Regale a României de a beneficia de produse tot mai
prietenoase cu mediul înconjurător. Ceremonia de predare a noului
autoturism a avut loc la Palatul Elisabeta.
Prin rețeaua de dealeri
Automobile Bavaria sunt comercializate automobile BMW şi MINI noi şi
rulate şi motociclete BMW și Husqvarna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu