Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Arizona au descoperit că telefoanele mobile conţin de zece ori mai mulţi germeni decât capacul de la WC.
Astfel că data viitoare când vei pune mâna pe telefonul mobil să suni
pe cineva sau să scrii un mesaj cu siguranţă vei simţi nevoia să îl
cureţi, scrie Daily Mail.
Cercetătorii averizează că microorganismele descoperite pe suprafaţa
acestor dispozitive provoacă diferite afecţiuni, pritre care se numără
stări de greaţă, diaree, dar şi probleme stomacale.
Telefoanele mobile sunt pline de microbi deoarece persoanele care le folosesc nu se gândesc niciodată să le cureţe,
iar germenii care se găsesc pe suprafaţa lor se dezvoltă în continuu.
Profesorul Charles Gerba, specialist în micro-biologie, de la
Universitatea din Arizona, spune că bacteriile care se găsesc pe
suprafaţa celularelor ajung să afecteze organismul posesorilor deoarece
atunci când sunt folosite oamenii le ţin foarte aproape de gură.
Expertul mai precizează că telefoanele mobile reprezintă un mijloc
rapid de răspândire a unei boli de la o persoană a alta, mai ales atunci
când un astfel de dispozitiv este folosit de mai multe persoane.
Profesorul completează că foarte multe persoane sunt reticente atunci
când vine vorba de a curăţa un telefon mobil, pe motiv că folosirea
diferitelor substanţe de curăţare ar putea deteriora aparatul. Charles
Gerba recomandă posesorilor de telefoane mobile să conştientizeze
riscurile la care se expun dacă nu îşi curăţă aparatul. Acesta spune că
pe piaţă sunt diferite produse care conţin substanţe antibacteriene şi
care nu deteriorează mobilul.
În urma experimentului realizat în laborator, oamenii de ştiinţă au
constatat că pe suprafaţa unui astfel de dispozitiv s-au găsit bacterii
identice cu cele dintr-o toaletă publică.
Tastatura de la calculator este şi ea un dispozitiv plin de germeni
care ne pune sănătatea în pericol, mai avertizează cercetărorii. Daily
Mail scrie că tastatura conţine de cinci ori mai multe bacterii decât
capacul de la WC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu