Dramaturg, jurnalist, scriitor si
pamfletar, Caragiale este printre putinii romani care nu au nevoie de
nicio prezentare si un autor ale carui opere vor ramane mereu actuale in
societatea romaneasca.
Ion Luca Caragiale s-a nascut pe 1 februarie 1852
in satul Haimanale din judetul Prahova, localitate care acum ii poarta
numele. A fost fiul avocatului Luca Caragiali si al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci.
Fascinat
de teatru, s-a inscris la un curs de actorie in perioada 1868-1870, la
Conservatorul din Bucuresti, curs tinut chiar de unchiul sau, Costachi Caragiali, un actor cunoscut. In 1868 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, pe atunci sufleur in trupa lui Mihail Pascaly.
Caragiale a lucrat un timp ca sufleur si copist in trupa unui alt unchi al sau, Iorgu Caragiali. Intre anii 1873-1875 a colaborat la publicatia Ghimpele, pentru care a scris cronici literare, iar ulterior a publicat versuri in Revista Contemporana.
Activitatea sa jurnalistica a continuat mult timp, Caragiale colaborand cu publicatii celebre, printre care Romania Libera si Timpul, unde a fost coleg cu Eminescu si Ioan Slavici.
In 1880 a publicat comedia Conu' Leonida fata cu reactiunea in revista Convorbiri Literare. In aceasta perioada a inceput sa frecventeze si sedintele literare ale Junimii, conduse de Titu Maiorescu, unde isi citea scrierile.
In 1879 a publicat in Convorbiri Literare piesa O noapte furtunoasa. In 1884 a avut loc premiera piesei O scrisoare pierduta, care s-a bucurat de mare succes. In anul urmator a fost montata comedia D’ale carnavalului, care a fost insa intampinata cu ostilitate de catre public.
Pe langa publicatiile de prestigiu, precum Convorbiri literare, Convorbiri critice, Viata romaneasca, Timpul, Epoca, Caragiale si-a publicat scrierile si in alte reviste obscure. In Gazeta sateanului a publicat nuvelele Canuta, om sucit si La hanul lui Manjoala.
Ca
jurnalist, el a realizat reportaje si interviuri, dar si articole
politice si materiale satirice, foarte cunoscut fiind pamfletul sau, 1907 din primavara pana'n toamna, despre motivele rascoalei taranesti din acel an.
S-a retras din publicistica in anul 1889 si in 1893 a infiintat revista umoristica Moftul roman. Aici avea sa publice caricaturi si schite, transformand-o curand in revista literara.
In anul 1885, din relatia cu Maria Constantinescu, i s-a nascut primul copil, Mateiu. In 1889 s-a casatorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly.
Din aceasta casatorie i s-au nascut doua fete, care din pacate au murit
in timpul unei epidemii de tuse convulsiva, iar ulterior a mai avea un
fiu, Luca Ion.
In urma unui proces in care a fost acuzat ca ar fi plagiat, copiind piesa Napasta de la un autor ungur, Caragiale a castigat si a decis sa se mute la Berlin impreuna cu familia.
A
plecat definitiv din tara in anul 1904, dupa ce a primit si o mostenire
de la o matusa care se ocupase cu investitii imobiliare.
Caragiale
a murit la Berlin, pe 9 iunie 1912, grav bolnav. Ramasitele lui au fost
aduse in tara cinci luni mai tarziu, fiind ingropate in cimitirul
Serban Voda.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu