Pluguşorul, sorcova, hainele roşii şi dorinţa de la miezul nopţii sunt doar câteva dintre obiceiurile şi tradiţiile de Anul Nou.
Revelionul este denumirea modernă a nopţii de 31 decembrie spre 1
ianuarie, ceremonialul de înnoire simbolică a timpului purtând înainte
denumirea de "Îngropatul Anului Vechi". "Reveillon", cuvântul de
origine franceză, se traduce prin "veghe", are sensul de ospăţ,
petrecere la miezul nopţii şi desemnează vechiul ceremonial funerar al
antichităţii geto-dace ce celebra moartea şi renaşterea simbolică a
primului zeu al omenirii, Anul. Abia în 153 î.Hr a fost fixată oficial
data de începe a noului an pe 1 ianuarie. Până atunci romanii
sărbătoreau după rânduiala vechiului calendar, când anul începea la 1
martie.
Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou
Este bine ca la miezul nopţii să te îmbraci în haine noi pentru a alunga tot răul din anul vechi şi pentru a atrage binele din noul an
La petrecerea de Revelion şi în prima zi din 2013 poartă lenjerie intimă (sau un alt obiect vestimentar) de culoare roşie pentru a atrage dragostea şi pentru a avea mai multă vitalitate
Pune-ţi o dorinţă la ora 00.00 pentru că ai toate şansele să ţi se îndeplinească în anul care tocmai începe
Dacă nu pleci de acasă în Noaptea dintre Ani, este bine să laşi să ardă o lumânare toată noaptea ca să ai un an luminos şi îmbelşugat
Este bine ca la miezul nopţii să ai bani în buzunar pentru a te bucura de câştiguri mari tot anul
La finele lui 2012, sărută-ţi iubitul sub o crenguţă de vâsc. Această plantă este considerată sacră în tradiţia multor popoare păgâne. Vâscul este simbolul iernii şi al sărbătorilor de iarnă. Obiceiul sărutului sub vâsc aparţine scandinavilor, care asociau vâscul cu zeiţa dragostei, Friga. Când întâlneau crenguţe de vâsc, îndrăgostiţii se sărutau ca să fie iubiţi şi fericiţi tot anul
Strânge familia şi prietenii la o petrecere mare şi zgomotoasă de Revelion, deoarece astfel vă protejaţi de spiritele rele. Întâmpină 2013 cu muzică şi voie bună pentru a fii binedispus tot anul
Pe masă este bine să ai 12 feluri de mâncare, adică tot atâtea câte luni are noul an. Se spune că vei avea un an bun din punct de vedere financiar şi material
Pregăteşte o prăjitură specială pentru prima zi din an. Strecoară în ea un bănuţ şi dacă îl vei găsi când vei mânca desertul e semn că-ţi vei îmbunătăţi substanţial câştigurile financiare pe parcursul anului
Printre preparatele specifice marelui eveniment trebuie să ai şi gustări din carne de porc, curcan şi linte, deoarece aduc spor în casă
Este bine să ai în farfurie peşte pentru că, aşa cum înoată el contra curentului, aşa o să învingi şi tu curentele potrivnice în 2013
Nu purta haine negre pentru că vei avea parte de un necaz mare
Nu plânge în Noaptea dintre Ani şi în prima zi pentru că vei plânge tot anul
În Ajunul Anului Nou există obiceiul mersului cu Pluguşorul şi cu jocurile cu măşti: capra, ursul, căluţul şi cerbul. Primeşte aceşti colindători ca să ai noroc la bani şi să-ţi pui în aplicare proiectele din 2012. Legenda mai spune că prin formulele lor magice, dansul şi gesturile specifice, colindătorii îţi aduc sănătate şi belşug. Obiceiul Pluguşorului mai este legat şi de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile agricole şi urări de holde bogate. În schimbul acestor urări, copiii primesc daruri simbolice, colaci, fructe sau bani. Jocul caprei, cel al ursului, căluţii şi jocul cerbului şi-au pierdut astăzi din semnificaţiile iniţiale (Capra simboliza personificarea productivităţii/înmulţirii uşoare şi rapide în lumea animală şi a fertilităţii pământului. Ursul reprezenta animalul sacru la geto-daci, iar căluţii simbolizau protejarea gospodăriilor de spiritele rele. Cerbul era simbolul soarelui, întruchiparea purităţii şi a dreptăţii)
Pe 1 ianuarie se merge cu sorcova. Acesta este obiceiul conform căruia în dimineaţa primei zile din noul an copiii merg şi fac urări din casă în casă
Nu folosi foarfecele pentru că îţi tai norocul în dragoste, iar în cazul în care te vei căsători vei face o alegere greşită
Casa trebuie să fie curată, iar masa bogată ca să prosperi
Prima persoană care-ţi bate la uşă trebuie primită neapărat. Se spune că dacă este bărbat, peste an, drumul tău va fi curat ca lacrima şi eforturile îţi vor fi încununate de succes. Dacă e femeie drumul îţi va fi străbătut de multe încercări grele
Nu împrumuta bani în prima zi din an pentru că te vei confrunta cu probleme financiare tot anul
Nu arunca gunoiul din casă fiindcă îţi arunci norocul
Niciodată nu mătura în Ajun de Anul Nou pentru că vei alunga prosperitatea
Dacă în ajun speli rufe, îţi va merge rău tot anul. De altfel, nu este bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele
La miezul nopţii trebuie să deschizi uşa, să laşi anul vechi să iasă şi să intre cel nou
Trebuie plătite şi datoriile, altfel un an întreg vei tot da bani. Nu e bine nici să dai cu împrumut, pentru că tot sărac vei rămâne
Tradiţia populară abundă de practici magice precum prognozarea vremii şi a recoltelor din noul an ori aflarea duratei vieţii şi a norocului membrilor familiei. Pentru prognozarea vremii, conform aşa-numitului calendar din foi de ceapă, o ceapă era tăiată în 12 părţi egale, corespunzătoare fiecărei luni a anului, iar în cojile astfel obţinute se punea sare, în cantităţi egale. Foile de ceapă erau aşezate apoi pe masă sau pe vatra sobei, în ordinea în care se succed lunile în an, iar în dimineaţa zilei de 1 ianuarie se apreciau lunile ploiase în funcţie de apa acumulată în cupele foilor de ceapă
Pentru estimarea culturilor din anul ce urmează se face în noaptea de Anul Nou calendarul de cărbuni. Astfel, pentru fiecare plantă (porumb, grâu, cartof, sfecla etc.) ce urmează a fi semănată în anul următor se alege câte un cărbune aprins care se pune pe o tavă sau pe marginea vetrei şi se lasă până dimineaţa. Toţi cărbunii trebuie să fie de aceeaşi provenienţă şi mărime. Cantitatea de cenuşă rezultată de la fiecare cărbune reprezintă rodul recoltei corespunzător plantei alese şi astfel se determină ce cantitate din fiecare cultură va fi semănată primăvara.

martie.Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu