Cazuri precum cel al victimelor accidentului provocat de vedeta de televiziune Şerban Huidu, în care instanţa a decis că firma de asigurări trebuie să plătească despăgubiri de 360.000 de euro ar putea deveni istorie.
Instanţele ar putea decide, pe viitor, că cei care au avut de suferit în
urma accidentelor de circulaţie sau rudele lor să primească despăgubiri
mult mai mici, de ordinul a câteva zeci de mii de lei, dacă lobby-ul
agresiv făcut de asigurători va da rezultate.
Confruntate cu creşterea rapidă, în ultimii ani, a despăgubirilor morale
solicitate de victimele accidentelor de vehicule, reprezentanţii
firmelor de asigurări au elaborat un ghid specializat care stabileşte sumele pe care asiguratorii le-ar putea achita drept despăgubiri pe baza poliţelor RCA.
Legislaţia în domeniu prevede că victimele unui accident auto au dreptul
să ceară despăgubiri de la compania de asigurări la care şoferul
vinovat are poliţa RCA.
Din 2012 limita de despăgubire pentru vătămări corporale şi decese
produse într-un accident, indiferent de numărul persoanelor
prejudiciate, este de 5 milioane de euro. Pentru daune materiale (ex
pentru repararea maşinii avariate) despăgubirea poate ajunge la maximum
un milion de euro.
Limitele de despăgubire au crescut treptat în ultimii ani pentru că
România a trebuit să se alinieze la reglementările europene în vigoare.
Ghid de despăgubire
Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) a finalizat recent
"Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale - studiu privind practica
naţională şi europeană în materie, sinteza şi recomandări pentru
soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi
a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin
accidente de vehicule".Aceste despăgubiri morale sunt achitate fie în urma unei înţelegeri
amiabile între victimă şi compania de asigurări, fie în urma unei
hotărâri judecătoreşti în cazul în care cele două părţi nu ajung la un
acord comun. Cele mai multe dosare ajung însă în instanţă deoarece
clienţii sunt nemulţumiţi de sumele oferite de companiile de asigurări.
În plus, legislaţia prevede că, de fiecare dată când persoana
prejudiciată cere despăgubiri, firmele de asigurări trebuie să
constituie rezerve egale cu sumele solicitate.
Astfel că în 2011 despăgubirile plătite de asigurători pentru vătămări
corporale, la care se adaugă şi fondurile blocate pentru a constitui
rezerve au depăşit 250 milioane de euro. Adică jumătate din încasările
totale ale societăţilor de asigurări, faţă de doar câteva procente cu
zece ani în urmă.
"Sperăm ca acest ghid să poată fi utilizat drept reper de către
instanţele de judecată atunci când stabilesc daunele morale pe care o
firmă de asigurări să le plătească victimelor accidentelor de
circulaţie", au precizat surse din CSA.Ghidul are la bază analiza a 2.339 de decizii de la nivelul Curţilor de Apel din Romania, pronunţate în anii 2009 şi 2010.
În speţe identice, cea mai mare despăgubire morală, mai mare de 300 de ori decât cea mai mică
"Lipsa unei jurisprudenţe formalizate a dus la rezultate demne de cartea
recordurilor: în speţe identice cea mai mare despăgubire pentru daune
morale a fost nu de 3 ori, nu de 30 de ori, ci de 333 ori mai mare decât
cea mai mică despăgubire", a menţionat Albin Biro, membru al
Consiliului CSA.
Biro a avertizat că, cu cât despăgubirile vor mai mari, poliţele RCA vor fi mai scumpe.
Câţi bani ar putea primi victimele accidentelor de circulaţie sau rudele lor
Pentru stabilirea despăgubirilor, autorii ghidului au luat în calcul mai
mulţi factori, printre care rezultatul accidentului (deces sau vătămare
corporală), numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării,
existenţa unei infirmităţi post-traumatice, vârsta persoanei vătămate,
relaţia civilă sau de rudenie a persoanei prejudiciate în raport cu
persoana decedată.
Despăgubirea generală medie acordată pentru daune morale în caz de
deces, determinată pe baza deciziilor Curţilor de Apel, a fost de
aproape 53.000 lei, cele mai mari fiind acordate părinţilor pentru
decesul unui copil (75.097 lei).
Autorii ghidului au stabilit un sistem pe bază de puncte în funcţie de
care firmele de asigurări să plătească despăgubirile morale pe baza
poliţelor RCA:

Despăgubiri de 55 de milioane de euro
Românii care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere au primit
în perioada ianuarie-septembrie 2012, de la companiile de asigurări,
despăgubiri pentru vătămări corporale şi deces pe baza poliţelor RCA în
valoare de 246,6 milioane de lei (54,6 milioane euro).
Suma este cu 46% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011,
potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Dauna medie
Cea mai mare despăgubire plătită în 2011 depăşeşte 4 milioane de lei, potrivit Ziarului Financiar,
fiind achitată de compania Generali. În topul despăgubirilor se află şi
cele plătite de Omniasig şi Asirom, de circa 2,5 milioane de lei.
În cazurile soluţionate amiabil, adică cele în care nu s-a ajuns în
instanţă, valoarea daunei medii plătite pentru vătămări corporale a fost
în acest an de 53.448 lei, faţă de 38.500 de lei anul trecut. Anul
trecut dauna medie plătită în instanţă a fost de 90.000 de lei.
Top cele mai mari despăgubiri plătite de companiile de asigurări
Datele de la Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi
Reasigurare (UNSAR) pe nouă luni în 2012 arată că cele mai mari
indemnizaţii nete au fost plătite de Astra (202,7 milioane lei), urmată
de Euroins (168,7 milioane lei), Omniasig (140,5 milioane lei) şi
Carpatica Asig (118,5 milioane lei). De menţionat că, din punct vedere
al numărului de contracte RCA, cele mai multe le are Astra (959.548
contracte), apoi Euroins (833.747 contracte), Carpatica Asig (702.642
contracte) şi Omniasig (681.053 contracte).
(Click pentru a mări)
Consultanţă pe internet
Internetul abundă de site-uri care oferă consultanţă celor care au
trecut printr-o asemenea experienţă sau rudelor victimelor accidentelor
de circulaţie.
"Sunt persoane care nu se mai pot concentra la simplele activităţi
casnice, persoane care rememorează în permanenţă fazele accidentului,
care nu se mai pot urca într-o maşină, devin irascibili influenţând
astfel echilibrul familial, aspecte greu de dovedit fără a apela la
ajutorul unor specialişti în domeniu", se arată pe unul dintre aceste
site-uri.
La capitolul tarife se menţionează "consultantă este gratuită", iar
"asistenţa şi reprezentarea în faţa societăţii de asigurări, în faţa
organelor de cercetare penală, precum şi în faţa instanţelor de judecată
se vor face percepând onorariu de succes (procent din despăgubire),
după ce despăgubirea v-a fost plătită şi aveţi banii în cont".
Un alt site, care susţine că oferă consultanţă specializată în obţinerea
de despăgubiri pentru RCA, atenţionează că îşi rezervă dreptul de a-şi
selecta clienţii. "Având în vedere că o astfel de implicare necesită
seriozitate de ambele părţi ne rezervăm dreptul de a ne alege clienţii",
se arată pe site.
Cazul Şerban Huidu
În cazul accidentului provocat de Şerban Huidu, judecătoria Braşov a
obligat, pe 18 decembrie, societatea de asigurări Astra, la care Şerban
Huidu avea poliţa în caz de accident, să plătească daune morale totale
de 360.000 de euro. Urmaşii victimelor vor primi câte 120.000 de euro.
Compania de asigurări Astra a făcut recurs la decizia instanţei,
recursul fiind introdus pe 20 decembrie, după cum a declarat recent
pentru gândul, purtătorul de cuvânt al judecătoriei Braşov, Anda Sânpetru.
În luna octombrie, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a
anunţat că pregăteşte un proiect de modificare a legislatiei privind
RCA, potrivit căruia şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere survenite
din vina altor conducători auto urmează să fie despăgubiţi de proprii
asiguratori RCA şi nu de către societăţile de asigurare care au subscris
poliţele RCA ale vinovaţilor, aşa cum se întâmplă în prezent.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu