Şapte persoane au fost date dispărute, trei au murit şi cel puţin două
au fost rănite, după prăbuşirea unui tunel rutier, duminică dimineaţa,
la circa 80 de kilometri vest de Tokyo, din motive încă necunoscute, au
precizat serviciile de urgenţă.
UPDATE ora 11.40: Poliţia locală şi Agenţia guvernamentală
niponă pentru managementul dezastrelor au precizat că două maşini au
fost strivite în tunelul Sasago după prăbuşirea unei porţiuni din
plafonul acestuia, cu o grosime de circa 20 cm, pe o lungime de 50-60
de metri, notează Kyodo.
Conform posturilor de televiziune Fuji şi Asafi, până acum la locul
prăbuşirii au fost găsite trei corpuri neînsufleţite. Un responsabil al
securităţii civile a declarat pentru AFP că în interiorul tunelului
s-a găsit „ceea ce seamănă cu nişte corpuri carbonizate”, care vor fi
extrase pentru o analiză aprofundată
Operaţiunile demarate pentru salvarea automobiliştilor captivi în
tunel au fost întrerupte spre jumătatea zilei din cauza riscurilor
legate de o nouă deteriorare a structurii deja avariate a construcţiei,
fiind reluate după o pauză de circa trei ore.
Un alt vehicul de mici dimensiuni a luat foc, dar incendiul se află sub control, au menţionat pompierii.
Operatorul drumului expres pe care se află tunelul, Central Nippon Expressway Co., a explicat că bolta tunelului s-a prăbuşit în formă de V, dând totodată asigurări că în cursul ultimei verificări periodice, care a avut loc în septembrie, nu a fost depistată nicio defecţiune.
Preşedintele companiei, Takekazu Keneko, a prezentat scuze pentru accident, într-o conferinţă de presă organizată la sediul firmei din Nagoya, şi a subliniat că prioritatea o reprezintă salvarea supravieţuitorilor.
În total, la faţa locului au fost mobilizate 14 maşini de pompieri şi ambulanţe.
Două femei rănite și spitalizate
„Conform serviciilor locale de pompieri, şapte persoane sunt date dispărute, însă cifra nu este confirmată de autorităţile centrale”, a declarat pentru France Presse un responsabil din cadrul siguranţei civile.
Cel puţin două femei au fost rănite şi spitalizate în accidentul survenit în jurul orei locale 08:00 (23:00 GMT sâmbătă, ora 01.00, duminică, ora României), când o porţiune a bolţii tunelului Sasago, unul dintre cele mai lungi din Japonia, de 4,3 kilometri, s-a prăbuşit pe o distanţă de 50 de metri.
Rănitele erau conştiente când au fost luate în primire de echipele de intervenţie, înainte de a fi transportate la spital, potrivit unui responsabil ai pompierilor din prefectura Yamanashi.
„Una dintre victime, cu vârsta de 28 de ani, a suferit răni la cap, la faţă şi la mâini. Cealaltă, în vârstă de 37 de ani, a suferit nişte contuzii”, a explicat aceeaşi sursă.
În 1996, 20 de oameni au murit în nordul Japoniei într-un accident similar.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu