Cazul unei femei din Brazilia poate fi cu uşurinţă asemănat cu cel al
celebrului personaj de film Benjamin Button. În ciuda celor 30 de ani
împliniţi, femeia arată ca un copil la vârsta de 9 luni.
Maria
Audete de Nascimento face parte dintr-o familie săracă, din Ceara,
Brazilia. Din cauza sărăciei, familia nu şi-a permis să-i ofere un
tratament cu ajutorul căruia starea ei ar fi putut fi îmbunătăţită.
Specialiştii susţin că, dacă ar fi fost tratată corespunzător la
naştere, femeia ar fi avut acum o viaţă normală, scrie Oddity Central.
Pentru moment, ea continuă să trăiască precum un copil, incapabilă să se descurce singură sau măcar să vorbească.
Experţii
de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Ceara au declarat
pentru presa locală că Maria prezintă o deficienţă a unui hormon
tiroidian însă, dacă aceasta ar fi fost depistată şi tratată corect la
naştere, acum femeia ar fi fost un om normal.
Din cauza
hipotiroidismului, corpul ei nu a fost capabil să se dezvolte nici
fizic, dar nici mental. Universitatea s-a oferit să-i acorde un
tratament, care nu o va vindeca, dar care îi va face viaţa puţin mai
uşoară.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu