27.10.2012

FĂRĂ CHILOŢI, cu SÂNI MICI şi în poziţii JENANTE. FOTOGRAFII SCANDALOASE cu BIANCA DRĂGUŞANU, scoase la iveală de un FOST IUBIT :

Bianca Drăguşanu, acum 10 aniUn fost iubit al Biancăi Drăguşanu a prezentat câteva fotografii scandaloase în care apare vedeta, imagini surprinse în urmă cu aproximativ 10 ani. Fotografiile, spune tânărul, au fost realizate înainte şi după o partidă de sex cu Bianca.Bianca Drăguşanu este o fată lipsită de inhibiţii, lucru pe care l-a demonstrat din plin de când a intrat în showbiz la braţul lui Cătălin Botezatu. Şi de ce n-ar fi, mai ales că are ce să arate.
Fotografiile pe care reporterii nefiltrat.ro au pus mâna sunt făcute cu telefonul mobil, acum vreo 10 ani, de un fost iubit al Biancăi. Bărbatul a surprins câteva fotografii înainte şi după ce a făcut sex cu actuala iubită a fotbalistului Adrian Cristea.

Într-una dintre imagini, fosta blondă a lui Bote stă pe covor într-o poziţie care nu mai are nevoie de comentarii, în alta pozează provocator la oglindă, iar în alta îşi spală singură lenjeria intimă, la baie.

Pe atunci, tânăra nu avea silicoane, iar efectele unei curi de slăbire drastice se vedeau încă pe corpul ei.
Bianca Drăguşanu participă la emisiunea-concurs "Dansez pentru tine". După prima seară de dans, Bianca şi partenerul său nu au obţinut note prea mari, dar au scăpat de duel.





Un chinez si-a dat in judecata sotia pentru ca e urata. Acesta a castigat procesul :

Un barbat din nordul Chinei a divortat de sotia sa si a dat-o pe aceasta in judecata pentru ca e prea urata. Nu este o gluma! Si nici asta nu este: omul a castigat procesul.
Asa arata sotia lui Feng inainte (stanga) si dupa (dreapta) interventiile chirurgicale.

Jian Feng spune ca problemele cu sotia lui au inceput abia dupa ce aceasta a nascut. Feng a fost ingrozit la nasterea fiicei lor, numind-o pe aceasta "incredibil de urata", spunand ca nu seamana cu nici unul din parinti.

Acestea fiind spuse, Feng initial a acuzat-o pe sotia sa ca l-ar fi inselat. In acel moment, sotia sa a recunoscut ca a cheltuit in jur de 100.000 de dolari pe interventii chirurgicale plastice intense pentru a-si schimba drastic aspectul, inainte de a-l cunoaste pe Feng. Aceasta nu i-a spus niciodata sotului ei despre operatiile estetice.

Cand a aflat aceste detalii, Feng a intentat proces sotiei sale. El a spus in instanta ca femeia l-a convins sa se casatoreasca cu ea sub pretexte false.

Judecatorul a fost de acord, acordandu-i lui Feng 120.000 de dolari despagubire.

Fizicienii sustin ca au dovada clara ca Universul este o simulare computerizata :

Universul este o simulare computerizataOamenii de stiinta spun ca au dovezi ca universul nu este decat o simulare computerizata. Cum? Au facut o simulare pe calculator a Universului, iar asemanarile sunt mai mult decat evidente.


Un experiment de gandire de lunga durata, invocat atat de filozofi cat si de cultura populara, subliniaza ca orice civilizatie cu un nivel suficient de inteligenta ar crea in cele din urma un Univers simulat, in cazul in care un astfel de lucru ar fi posibil.


Si, deoarece ar exista mult mai multe simulari (simulari in simulari) decat universuri reale, este mult mai probabil ca lumea noastra sa nu fie cea reala.


Acum, o echipa de cercetatori de la Universitatea din Bonn, Germania, condusa de Sila Beane, spun ca au dovezi ca acest lucru poate fi adevarat.

Intr-o lucrare numita "Constrangeri asupra Universului ca o simulare numerica", au subliniat faptul ca simularile actuale ale universului - care exista, dar care sunt extrem de slabe si mici - natural pun limite pe legile fizicii.

Technology Review explica faptul ca "problema cu toate simularile este ca legile fizicii, care apar ca fiind continue, trebuie suprapuse pe un grilaj discret tridimensional care avanseaza in pasi de timp".

Neverland, locul de refugiu al lui Michael Jackson, a fost vandut. Cine l-a cumparat si cat a platit :

Protv Ad
NeverlandCasa in care a murit Michael Jackson a fost scoasa la vanzare si are deja cumparator. Noul proprietar este nerabdator sa se mute.
Cel care se va muta in Neverland este Steven Mayer, un bancher instarit, potrivit tabloidului TMZ.
Surse sustin ca pretul de achizitie se situeaza undeva intre 17 si 20 de milioane de dolari, desi casa a fost cotata la aproape 24 de milioane de dolari.
Interesant este faptul ca reprezentantii agentiei imobiliare au fost de acord ca Mayer sa se mute in locuinta cu cateva saptamani inainte ca tranzactia sa fie finalizata – lucru considerat de expertii imobiliari ca fiind riscant.

SECRETUL ASCUNS al lui Tupac! Nu o sa crezi niciodata ce a facut temutul RAPPER in tinerete! VIDEO FABULOS :


 SECRETUL ASCUNS al lui Tupac! Nu o sa crezi niciodata ce a facut temutul RAPPER in tinerete! VIDEO FABULOS
Vezi ce a facut in tinerete unul dintre cei mai duri rapper din istorie!!!

Chiar daca a cantat despre viata dura pe care o avea si a murit impuscat pe strada, Tupac Shakur a fost dansator de balet in adolescenta.
Pentru trei ani acest a urmat cursurile unei scoli locale, iar apoi chiar a incercat sa urmeze o scoala profesionista de balet.
In cele din urma, cariera sa a luat un alt drum, unul mult mai tragic, cariera sa de rapper trecand pe primul plan dupa ce a renuntat la balet.

Vreme rece, ploi şi ninsori, de mâine până miercuri dimineaţă :

Se anunţă vreme rea. Meteorologii au avertizat că de duminică dimineaţă până miercuri dimineaţă temperaturile vor scădea de la 17-18 grade Celsius la 6-7 grade Celsius în toată ţara, va ploua şi va bate vântul, iar la munte şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării va ninge.
 Astfel, începând de duminică, ora 8.00 şi până miercuri, ora 8.00, temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile.

Duminică, vremea se va răci accentuat în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei. În noaptea de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, răcirea va cuprinde şi restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie în toata ţara.

Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi la munte şi va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apa vor depăşi pe arii restrânse 25 de litri pe metru pătrat în 24 de ore.

În zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Avertizare meteo: Vreme rece, ploi si ninsori, de duminica pana miercuri dimineata :

ploi.jpgMeteorologii au avertizat ca de duminica dimineata pana miercuri dimineata temperaturile vor scadea de la 17-18 grade Celsius la 6-7 grade Celsius in toata tara, va ploua si va bate vantul, iar la munte si izolat in vestul, centrul si nordul tarii va ninge.

  Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), incepand de duminica, ora 8.00 si pana miercuri, ora 8.00, temperatura aerului va scadea accentuat in toate regiunile.

  Duminica, vremea se va raci accentuat in Banat, Crisana, Maramures si nordul Transilvaniei. In noaptea de duminica spre luni si in cursul zilei de luni, racirea va cuprinde si restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfarsitul lunii octombrie in toata tara.

  Vantul va avea intensificari temporare, indeosebi la munte si va ploua in toate regiunile, iar cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 25 de litri pe metru patrat in 24 de ore.

In zona montana si izolat in vestul, centrul si nordul tarii, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.

Slujba de Sf. Dimitrie de la Patriarhie, oficiata de Inalt Preasfintitul Mitropolit Efrem al Greciei :

Peste 320 de mii de romani isi sarbatoresc azi, de sfantul Dimitrie, ziua onomastica. Sarbatoarea a fost marcata cu mare fast pe dealul Mitropoliei din Capitala, unde slujba religioasa a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Mitropolit Efrem al Greciei.
Rugaciunile au rasunat pe dealul Patriarhiei, acolo unde mii de credinciosi au participat la slujba de Sf. Dumitru. Zeci de preoti romani si greci au oficiat liturghia.
Pentru a 3-a zi consecutiv, pelerinii veniti din toate colturile tarii s-au asezat la coada unde au stat ore in sir pentru a zabovi doar cateva secunde in fata moastelor sfinte. Cu totii au venit sa se roage pentru sanatatea lor si a celor dragi
Si vineri seara credinciosii vor putea participa la slujba care incepe la ora 18:00, iar maine, de Sf. Dimitrie cel Nou, cel care va oficia slujba va fi chiar patriarhul Daniel.

Ce boli risti sa faci daca folosesti un smartphone, fara sa tii cont de cateva reguli esentiale :

Protv Ad
smartphoneDoctorii avertizeaza ca folosirea smartphone-urilor ne poate imbolnavi grav, daca nu tinem cont de cateva reguli usor de respectat.

Telefoanele mobile sunt un mediu propice de dezvoltare a unor bacterii care provoaca boli foarte grave. Printre acestea se numara gripa, diareea si infectiile oculare.
Numarul de germeni de pe un smarthone este comparabil cu cel de pe manerul usii de la baie, sustin doctorii, citati de Daily Mail.
Riscul este mai mare decat in cazul altor telefoane mobile, pentru ca proprietarii de smartphone obisnuiesc sa fie foarte atasati de aceste aparate si le iau cu ei chiar si in pat si la restaurant.
Unul din 8 smartphone-uri testate continea intre 2.700 si 4.200 de bacterii care provoaca diaree.
In comparatie, 100 ml de apa de la robinet contin in medie numai o asemenea bacterie. Pentru ca boala sa se declanseze este nevoie de ingerarea a 10 microorganisme.
Doctorii spun ca aceste bacterii traiesc in urmele de grasime de pe ecranul telefoanelor.
Acestea trebuie curatate cu produse speciale, pentru a nu se strica. Un smarthone ar trebui curatat temeinic o data la cateva zile, iar mainile spalate cat mai des.

O femeie ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali romani. Citeste povestea Vaduvei Negre :

Vera RencziVera Renczi, care a fost numita de criminalisti pe buna dreptate “Vaduva Neagra”, a ucis 35 de barbati in decurs de zece ani: doi i-au fost soti, iar restul amanti.
Vaduva Neagra si-a ucis chiar si fiul de 10 ani, care cunostea faptele abominabile ale mamei. Vera, o femeie foarte frumoasa, simtea o placere stranie sa stie ca ea, si nimeni alta, a fost ultima femeie din viata fiecarui barbat care ii trecuse pragul.
Prima parte a vietii celei care este cunoscuta drept cel mai mare criminal in serie din Romania este un mister chiar si astazi pentru criminalisti. Nici macar numele real nu ii este cunoscut, dar in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi, dupa numele de familie purtat de cel de-al doilea sot. Dupa unele informatii, Vera s-a nascut in 1903 dar, cel mai probabil, ea a venit pe lume la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri ungur si o tanara frumoasa din Romania.

Vera a trait in Bucuresti pana la varsta de 13 ani, cand mama ei a murit. Apoi a fost mutata la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde tatal sau avea o mosie.Vera a fost inscrisa la o scoala de fete si de aceea nu s-a bucurat prea mult de prezenta tatalui. Tocmai din acest motiv, in adolescenta, ea a cautat asiduu protectie masculina.
Pentru ca a mostenit frumusetea rapitoare a mamei sale, Vera a lasat tuturor barbatilor pe care i-a intalnit o impresie foarte puternica si nu putini i-au cedat farmecelor ei. Asa se face ca inca de pe vremea adolescentei a avut numeroase aventuri amoroase, unele de-a dreptul scandaloase. Multe din povestile escapadelor ei au ajuns in paginile ziarelor locale. Prin patul ei au trecut de la elevi de liceu, pana la bancheri si oameni de afaceri.

Ce a facut o blonda intr-un metrou din Sydney de a fost aruncata de ceilalti pasageri din vagon :

Protv Ad
metrou sydneyMai multi pasageri ai unui metrou din Sydney au decis sa faca singuri ordine in momentul in care o tanara mult prea nervoasa a inceput sa ii injure pe toti.
O camera video dintr-un metrou din Sydney a surprins momentul in care o pasagera blonda foarte si-a pierdut cumpatul si a inceput sa urle si sa-i injure pe pasagerii din jur.
Acestia nu au stat prea mult cu mainile in san iar la prima statie la care metroul a oprit au hotarat ca e timpul sa scape de persoana care le strica linistea.
In imaginile surprinse de camera video este vizibil momentul in care pasagera nervoasa este luata in brate de mai multi oameni si aruncata pe usa metroului, pe peron.

10 lucruri pe care NU trebuie sa-ti obligi copilul sa le faca :

Inainte de a deveni parinti, mamicile si taticii isi creeaza diferite imagini despre tratamentul pe care il vor adopta in cresterea micutului. Majoritatea planifica sa actioneze ferm, dar iubitor in acelasi timp, gandindu-se ca aceasta atitudine va aduce o multime de beneficii in dezvoltarea armonioasa a copilului lor.
Lucrurile se schimba insa in momentul in care mamicile si taticii sunt pusi in fata faptului implinit si trebuie sa-i ghideze micutii spre anumite directii.
Ajunsi in acel punct, parintii inteleg ca exista situatii in care autoritatea trebuie sa lase loc indulgentei si ca cel mai sanatos lucru este sa nu isi oblige niciodata copilul sa faca anumite actiuni, oricat de avantajoase ar parea ele.

Iata o lista de lucruri pe care nu ar trebui sa-l obligi niciodata pe copilul tau sa le faca:
1. Sa minta.
A spune minciuni reprezinta, evident, unul dintre cele mai gresite obiceiuri pe care le poate avea cineva. Nu-l ruga pe micut sa fie complice la o minciuna, asa cum fac majoritatea parintilor, deoarece aceasta trasatura s-ar putea intoarce impotriva ta.
Daca vrei sa eviti o cina la care te-au invitat socrii, nu-l pune pe copil sa spuna ca este bolnav. Daca suna la usa un vecin pe care il consideri obositor, nu-l ruga pe cel mic sa spuna ca este singur acasa si ca nu are voie sa deschida usa.