Venerabilul Părinte şi om de cultură al Teologiei româneşti, Pr. Prof. Univ. Dr. Ilie Moldovan (Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna
din Sibiu) a decedat joi. Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora
08:00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată
(ora 11:00) de slujba înmormântării.
Pr. Ilie Moldovan s-a născut la 18 mai 1928, în Albeşti, jud. Mureş.
Între 1939-1947, urmează Liceul Teoretic din Sighişoara, apoi Facultatea
de Agronomie din Cluj (1947-1952). Se înscrie, între 1950-1952, la
Institutul Teologic Universitar din Cluj şi Sibiu (1953-1955). Îşi
continuă studiile doctorale, specializarea Dogmatică, în cadrul
Institutului Teologic din Bucureşti (1964-1968), susţinând examenul de
doctorat în 1974. Activează ca inginer agronom (1953-1955), fiind numit,
în 1955, preot paroh în Lisa (Făgăraş, Braşov). În 1970 e preot paroh
în Daneş, iar în 1976 duhovnic II şi asistent al Institutului Teologic
din Bucureşti (februarie-septembrie), apoi duhovnic I şi conferenţiar
(1976-1983) şi suplinitor al Catedrei de Teologie Dogmatică şi Simbolică
(1980-1983) al aceluiaşi institut. Din 1 noiembrie 1983, pr. Ilie
Moldovan e profesor titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din Sibiu.
Părintele Ilie Moldovan va fi însoţit, în aceste zile, începând cu
seara de vineri, 10. 02. 2012, în capela Facultăţii de Teologie sibiene,
unde va fi privegheat de studenţi şi profesori până în zorii zilei de
sâmbătă, când trupul său neînsufleţit va fi depus în Catedrala
Mitropolitană din Sibiu.
Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora 08:00, în Catedrala
Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată (ora 11:00) de slujba
înmormântării, cu participarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul
Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu