Piaţa Tricolorului din Bacău va găzdui sâmbătă două proteste. Unul
dintre ele este de acum tradiţionalul protest antiprezidenţial, început
încă din 13 ianuarie. În ciuda gerului, mitingul mai adună zilnic în jur
de 20-30 de protestatari, în baza unei autorizaţii valabilă până pe 15
februarie.
Al doilea va fi protestul anti-ACTA. Organizatorii au obtinut deja
autorizatia pentru miting si spera ca se vor aduna o mie de utilizatori
de internet care sa protesteze impotriva ratificarii de catre Romania a
acordului ACTA. In plus, ei au luat deja legatura cu protestatarii “de
profesie” din Piata pentru a-si anunta prezenta si au fost bine primiti,
cu conditia ca noul protest sa nu se transforme intr-unul politic.
Ambele proteste sunt programate, aşadar, pentru sâmbtătă, de la ora 17.
De altfel, ziua de sâmbătă a fost declarată la nivel european Ziua de
luptă împotriva ACTA. Mitinguri vor avea loc în toate oraşele mari din
ţară, iar la Timişoara, de exemplu, şi-au anunţat prezenţa 8000 de
oameni.
Despre ACTA s-a vorbit intens în zilele din urmă, dar pentru cine a
ignorat totuşi problema, precizam că este vorba despre Acordul Comercial
de Combatere a Contrafacerii (Anti-Counterfeiting Trade Agreement).
Mai multe state, printre care şi România, şi-au dat un acord de
principiu pentru adoptarea actului. Initiatorii documentului spun că a
fost necesar pentru a combate pirateria pe internet, dar o privire mai
atentă asupra lui arată că deschide calea pentru posibile abuzuri
împotriva utilizatorilor oneşti de internet. Între timp, oficialii din
Polonia, Cehia şi Slovenia au suspendat aderarea tarilor lor, ba şi-au
cerut scuze public. (O.P.)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu