Un raid prin pietele ploiestene si o trecere in
revista a celor necesare pentru o masa decenta de Pasti, in familie,
arata ca ar trebui sa scoatem din buzunar undeva in jurul a 700 de lei
numai pentru a pregati bucatele traditionale, ceva mai mult ca anul
trecut, deoarece pretul alimentelor a crescut simtitor fata de 2011.
Pretul unui ou este de doua ori mai mare anul acesta - un leu - fata de
numai 50 de bani, in 2011. Carnea de miel se vinde cu 25 de lei
kilogramul, iar unele legume sunt de asemenea mai scumpe, fata de anul
trecut, tinand cont de faptul ca multe dintre sere au fost distruse in
sezonul rece, iar ofertele la unele produse sunt, ca atare, mai putine.
Oricum, dupa un post lung, conform traditiei, odata intorsi de la
biserica, pe masa ar trebui sa ne astepte macar cateva bunatati: oua
inrosite, dar si aperitivele: branza, cascaval, salam, drob, masline,
plus verdeturile care dau gust si culoare mesei: rosii, castraveti,
ceapa verde si ridichi. Felul doi - ciorba de miel, friptura la cuptor
cu garnitura (cartofi taranesti, pai sau natur), stufat si peste alaturi
de muraturi- solicita gospodinele atat financiar, cat si fizic. Numai
cateva kilograme de carne de miel ajung la aproximativ 150 de lei, iar
cu toate ingredientele necesare, alaturi de desert - cozonac si pasca –
precum si de bautura – vin, sucuri, apa minerala - se ajunge la cifra
mentionata mai sus, desigur pretul variind in functie de numarul
persoanelor invitate la masa. Fara a mai pune, insa, la socoteala si
micile atentii sau decoratiunile care dau farmec unei mese festive:
lumanari, flori, servetele colorate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu