Letitia Pavel are 73 de ani si-a ramas singura in satul Grohot Vale,
din Apuseni. De doi ani au parasit-o si ultimele doua vecine. Ingrijeste
casa, gradina, hraneste gainile, cateii, iar seara se uita la
televizor, ce mai zic „Baltescu si Ilescu”.
O femeie de 73 de ani dintr-un catun al muntilor Apuseni locuieste
singura – singurica. In satul in care s-a nascut nu a mai ramas absolut
nimeni. Nu vrea sa plece pentru ca nu concepe sa traiasca in alta parte.
Recunoaste insa ca o ajuta foarte mult televizorul, inventie care a
ajuns foarte tarziu in casa ei, abia prin 1997.
Satul fantoma
In satul Grohot Vale e destul de greu de ajuns. Dinspre centrul comunei
Bulzesti, cea de care apartine, nu e niciun drum. Cararea care duce,
„peste deal", spre Grohot Vale te poarta vreo 4-5 ceasuri prin padure.
Mai simplu ar fi prin comuna Ribita, insa si de aici e de mers pe jos
vreo doua ceasuri.
Insa cine ce sa mai vada in Grohot Vale? Iti dai seama c-ai ajuns in sat
doar daca ti se spune din start ca e vorba de un sat nelocuit. Case
mici si parasite, dintre care unele incep deja sa se prabuseasca, lunci
nelucrate, garduri cazute si nici macar un caine care sa incerce sa te
sperie.
„Omul meu s-o dus de 15 ani”
Casa Letitiei Pavel este insa una mare si verde, asezata dincolo de apele sporite de primavara ale Ribitei. O punte veche, cu scanduri ce se-ndoaie un pic infricosator sub picior, duce spre gospodaria femeii. Letitia Pavel locuieste aici, singura, de 15 ani de cand i-a murit sotul. De vreo doi ani, de cand si ultimele doua vecine s-au dus, nu mai are cu cine schimba vreo vorba.
„Apai omu' meu s-o dus de 15 ani. S-o culcat si nu s-o mai trezit", povesteste scurt Letitia Pavel momentul in care a ramas singura in casa cea mare, dupa ce sotul ei, Roman, a incetat din viata, la 63 de ani, din cauza unei boli de inima.
Cei doi ridicasera deja o casa mare, cu trei dormitoare, o bucatarie si doua beciuri in speranta ca macar unul dintre cei doi copii ai lor va prefera sa ramana langa ei, mai ales ca, nu cu multa vreme inainte ca Roman Pavel sa moara, ajunsese si la ei o linie de curent electric. N-a fost să fie asa. Virgil (56 de ani) a plecat la Brad, unde lucreaza acum intr-un atelier de tamplarie. Lenuta (54 de ani) s-a maritat si-a plecat si ea la oras inca de tanara.
Casa Letitiei Pavel este insa una mare si verde, asezata dincolo de apele sporite de primavara ale Ribitei. O punte veche, cu scanduri ce se-ndoaie un pic infricosator sub picior, duce spre gospodaria femeii. Letitia Pavel locuieste aici, singura, de 15 ani de cand i-a murit sotul. De vreo doi ani, de cand si ultimele doua vecine s-au dus, nu mai are cu cine schimba vreo vorba.
„Apai omu' meu s-o dus de 15 ani. S-o culcat si nu s-o mai trezit", povesteste scurt Letitia Pavel momentul in care a ramas singura in casa cea mare, dupa ce sotul ei, Roman, a incetat din viata, la 63 de ani, din cauza unei boli de inima.
Cei doi ridicasera deja o casa mare, cu trei dormitoare, o bucatarie si doua beciuri in speranta ca macar unul dintre cei doi copii ai lor va prefera sa ramana langa ei, mai ales ca, nu cu multa vreme inainte ca Roman Pavel sa moara, ajunsese si la ei o linie de curent electric. N-a fost să fie asa. Virgil (56 de ani) a plecat la Brad, unde lucreaza acum intr-un atelier de tamplarie. Lenuta (54 de ani) s-a maritat si-a plecat si ea la oras inca de tanara.
Doar ea, cateii, gainile, Baltescu si Ilescu.
„Acuma mai vin copiii si nepotii pe la mine, dar vin si ei cand pot. Asta iarna o fost greu, tare greu. Am iesit de-am dat zapada de pe langa casa, dar numa' atat am putut face. Ma doare rau spatele. Am cinci inele (vertebre) cu baiuri mari, ca-s lipite. Ma doare rau", se plange femeia.
Spune ca a durut-o si mai tare sufletul asta iarna cand l-a vazut pe fiul sau ingropat in zapada pana la piept, chinuindu-se sa ajunga la ea ca sa-i aduca o paine si alte cele de-ale gurii. „Mi-or dat lacrimile cand l-am vazut. Nici nu mai stiu cat am stat atunci singura. Am avut noroc cu televizorul. Ma mai uit asa, seara la stiri si la muzica populara. Filmurile alea nu-mi plac. Ma uit sa vad si io ce mai zice Baltescu ala (Basescu – cred) si ce mai face Ilescu (Iliescu – cred)" spune batrana, adaugand ca nu-l prefera pe niciunul dintre cei doi politicieni pentru ca "niciunul n-o facut sa fie pensie si pentru noi, astia de la munte, care-am dat boi, vaci si porci la contract, pe vremea lui Ceausescu".
Cand nu se uita la televizor, femeia spune ca-si umple timpul cu hranitul gainilor, al celor doi catei mici, negri si dracosi pe care-i are si cu celelalte treburi pe langa casa. Acum, tocmai a terminat de amenajat un solar in care spera sa-i apara candva cateva rosii: e vorba de un jgeab de lemn, folosit candva pe post de adapatoare pentru vaci, umplut cu pamant si acoperit cu o folie groasa de nailon.
„Acuma mai vin copiii si nepotii pe la mine, dar vin si ei cand pot. Asta iarna o fost greu, tare greu. Am iesit de-am dat zapada de pe langa casa, dar numa' atat am putut face. Ma doare rau spatele. Am cinci inele (vertebre) cu baiuri mari, ca-s lipite. Ma doare rau", se plange femeia.
Spune ca a durut-o si mai tare sufletul asta iarna cand l-a vazut pe fiul sau ingropat in zapada pana la piept, chinuindu-se sa ajunga la ea ca sa-i aduca o paine si alte cele de-ale gurii. „Mi-or dat lacrimile cand l-am vazut. Nici nu mai stiu cat am stat atunci singura. Am avut noroc cu televizorul. Ma mai uit asa, seara la stiri si la muzica populara. Filmurile alea nu-mi plac. Ma uit sa vad si io ce mai zice Baltescu ala (Basescu – cred) si ce mai face Ilescu (Iliescu – cred)" spune batrana, adaugand ca nu-l prefera pe niciunul dintre cei doi politicieni pentru ca "niciunul n-o facut sa fie pensie si pentru noi, astia de la munte, care-am dat boi, vaci si porci la contract, pe vremea lui Ceausescu".
Cand nu se uita la televizor, femeia spune ca-si umple timpul cu hranitul gainilor, al celor doi catei mici, negri si dracosi pe care-i are si cu celelalte treburi pe langa casa. Acum, tocmai a terminat de amenajat un solar in care spera sa-i apara candva cateva rosii: e vorba de un jgeab de lemn, folosit candva pe post de adapatoare pentru vaci, umplut cu pamant si acoperit cu o folie groasa de nailon.
Dupa doi ani a vazut niste oameni prin preajma
Batrana nu se plange de singuratate. „O trecut uratul pasta mine. Nu mai mi-i urat singura", spune femeia incurajandu-se parca si pe ea. Nici nu vrea sa plece sa locuiasca la Brad cu vreunul dintre copii: „Ce sa fac eu acolo? N-as putea sa stau la bloc. Pur si simplu cred c-as muri. S-apoi, ii mai bine asa, fiecare cu casa lui".
Stie ca vremurile de alta data din sat nu se vor mai intoarce vreodata, desi, mai in jos, pe vale, au inceput sa apara cateva case de vacanta, iar in ograda fostei sale vecine, au venit la arat si cultivat cativa nepoti de-ai Anei Roman, prietena sa mutata la Brad de vreo 2 ani. „Or venit, dar io nu m-am dus sa vorbesc cu ei, ca nu sa cade. La noi se obişnuieste sa vina ei la omul locului sa-l intrebe de vorba. Tare m-as fi bucurat daca ar fi venit sa-mi dea buna ziua. Dar asa, io nu m-am dus ca mi-o si fost un pic rusine", explica Letitia Pavel.
Batrana nu se plange de singuratate. „O trecut uratul pasta mine. Nu mai mi-i urat singura", spune femeia incurajandu-se parca si pe ea. Nici nu vrea sa plece sa locuiasca la Brad cu vreunul dintre copii: „Ce sa fac eu acolo? N-as putea sa stau la bloc. Pur si simplu cred c-as muri. S-apoi, ii mai bine asa, fiecare cu casa lui".
Stie ca vremurile de alta data din sat nu se vor mai intoarce vreodata, desi, mai in jos, pe vale, au inceput sa apara cateva case de vacanta, iar in ograda fostei sale vecine, au venit la arat si cultivat cativa nepoti de-ai Anei Roman, prietena sa mutata la Brad de vreo 2 ani. „Or venit, dar io nu m-am dus sa vorbesc cu ei, ca nu sa cade. La noi se obişnuieste sa vina ei la omul locului sa-l intrebe de vorba. Tare m-as fi bucurat daca ar fi venit sa-mi dea buna ziua. Dar asa, io nu m-am dus ca mi-o si fost un pic rusine", explica Letitia Pavel.
Amintiri: „Ce bune erau acum un pahar de lapte si-o lingura de smantana...”
„Cand eram io cu omu' meu ne descurcam tare bine. Munceam amandoi la agricultura. Tineam vaci, porci… Acuma mai tin numa' vreo 20 de gaini. Atat. Ca de vaci si de porci nu mai am cum sa grijesc. Era bine sa ai lapte si smantana. Ai doamne ce bune erau acuma astea – spune femeia aratand spre un bol cu urzici pe care ar vrea sa le faca sos – cu un pahar de lapte si-o lingura de smantana-n ele".
Pentru litrul de lapte si galetusa de smantana, tanti Letitia mai trebuie sa astepte cateva zile, pana cand fiul Virgil sau unul dintre nepoti vor ajunge din nou la ea. N-ar fi avut lipsa asta daca in sat ar mai fi locuit cineva. Toate celelalte 14 case sunt goale.
„Cand eram io cu omu' meu ne descurcam tare bine. Munceam amandoi la agricultura. Tineam vaci, porci… Acuma mai tin numa' vreo 20 de gaini. Atat. Ca de vaci si de porci nu mai am cum sa grijesc. Era bine sa ai lapte si smantana. Ai doamne ce bune erau acuma astea – spune femeia aratand spre un bol cu urzici pe care ar vrea sa le faca sos – cu un pahar de lapte si-o lingura de smantana-n ele".
Pentru litrul de lapte si galetusa de smantana, tanti Letitia mai trebuie sa astepte cateva zile, pana cand fiul Virgil sau unul dintre nepoti vor ajunge din nou la ea. N-ar fi avut lipsa asta daca in sat ar mai fi locuit cineva. Toate celelalte 14 case sunt goale.
VIAȚA PE RITM VECHI
De trei ani n-a mai coborat in vale
* Ultima oara cand a mers la oras, la Brad - cu trei ani in urma: „M-o durut tare tare rau spatele s-o trebuit sa cobor la oras sa merg la doctor".
* Ultima nunta din sat: cu 30 de ani in urma. „Cand s-o-nsurat fiu-meu. Aici, acasa i-am facut nunta."
* Ultima vizita neasteptata: toamna trecuta, cand mistretii au intrat in micul lan de porumb de langa casa ei. „Eu ma uitam la ei si strigam, iara ei isi vedeau de mancat cucuruzu."
* Ultima plimbare in centrul comunei: in 2000, la alegerile locale. „Nu m-am mai dus de-atunci ca-i departe rau. Nici nu stiu de ce mai tin consiliurile astea atatea, ca pe noi nu ne-ajuta cu mare lucru."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu