17.09.2012

Elevii, instruiţi de specialiştii antidrog, chiar la început de an şcolar :

În prima zi de şcoală, foarte mulţi dintre elevii bucureşteni dar şi din mai multe oraşe din ţară au avut parte de o surpiză de proporţii. Înainte să intre în sălile de curs, unde s-au revăzut cu diriginţii, profesorii şi colegii de care, în vară, se despărţiseră vremelnic, învăţăceii au fost abordaţi, cu tact, fireşte, de specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

Cum traficanţii de stupefiante nu dau doi bani pe viaţa celor care le cad în plasă şi nu îi interesază câtuşi de puţin câţi ani are consumatorul care le devine client, specialiştii ANA încearcă să-i facă pe copii să înţeleagă, de la vârste fragede, pericolul la care se expun atunci când sunt abordaţi de toxicomani sau de dealerii care îi îmbie cu marfă. 

 
De aceea, luni, în prima zi a noului an şcolar, copiilor li s-a spus despre noile tipuri de stupefiante care au invadat piaţa românească, despre capcanele pe care traficanţii le întând şi despre urmările pe care "prafurile" consumate sau injectate le lasă asupra organismului.
În unele unităţi de învăţământ a fost vizionat documentarul „Drogurile, viaţă pe contrasens", 50 de minute de peliculă pe parcursul căreia personalităţi din domeniul antidrog, specialişti în substanţe psihotrope, precum şi consumatori de droguri aflaţi în evidenţele Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au lansat către copii şi dascăli diverse mesaje cu privire la fenomenul drogurilor.
De asemenea, în unele unităţi şcolare au fost amenajate puncte de informare cu privire la efectele drogurilor, iar specialiştii agenţiei, împreună cu voluntarii antidrog, au discutat cu elevii despre tipurile campaniilor de prevenire care doresc să fie implementate. Elevii au avut ocazia să facă propuneri pe care le-au lăsat, în scris, într-o urnă special amenajată.
Specialiştii ANA au "pigmentat" pauza mare pe durata căreia au difuzat melodii cu mesaj antidrog, iar voluntarii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au discutat cu elevii cărora le-au explicat de ce e bine să participe la proiecte şi evenimente antidrog.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu